in

Antonella Spina, actriţă din Palermo, şi-a găsit liniştea în ţara noastră. „Sunt italiancă, dar mă simt acasă în România”

Antonella Spina s-a născut la Palermo în 1970, într-o familie iubitoare de frumos. Când era mică, Antonella a fost îndemnată de bunicul său să călătorească și să exploreze alte țări: “Așa vei cunoaște oamenii”, îi spunea el. Bunica ei se juca zi de zi cu ea improvizând piese de teatru sau interpretând diverse operete din marele patrimoniu italian al muzicii de gen. Antonella iubea arta, adora muzica și comunicarea.

La treisprezece ani și-a pierdut mama, care a suferit de o boală incurabilă. Antonella a studiat la școala de Arte “Teatro Teates” din Palermo. A devenit actriță și participă la mai multe cursuri teatrale naționale ale școlii lui Grotowski, ca apoi să se specializeze în dans japonez/butoh.

A vizitat România și a simțit că se simte “acasă”. S-a căsătorit, dar nu a fost să fie. A rămas văduvă. Toată energia sa creatoare a suferit transformări care au reclădit-o. A fost la mormântul părintelui Arsenie Boca și, la fel ca ceilalți pelerini, a întrebat: “Încotro se va îndrepta viața mea?”.

Din octombrie anul trecut s-a mutat în Bucureşti. În Italia vine în vizită! “Trebuie să transform durerea în îmbunătățire, e un moment de transformare, de creștere, neîncetând să iubești, să visezi și să transmiți celorlalți să creadă în viață”.

Antonella, ce ai făcut pentru a metaboliza durerea?

«Eram distrusă, eram confuză, ca orice om care traversează situații similare. M-am ocupat de bolnavii de leucemie cu asociaţia națională AIL timp de patru ani. M-am dedicat bolnavilor în stadiu terminal. Trebuie să fi metabolizat durerea, altfel nu reziști să aduci zâmbetul pe față unor oameni pentru care prezentul, “astăzi” este foarte important, pentru că un “mâine“ s-ar putea să nu mai existe. Să îmbrățișezi un om, să-l asculți, să-i îndeplinești micile capricii sau dorințe, să-l faci să zâmbească, aceasta era menirea mea.

Trebuie să transmiți bolnavului că nu e singur și că seninătatea sufletului său în orice moment contează. Îmi umplea sufletul această muncă, dar îmi lipsea partea artistică, creativă, deci ce trebuia să fac?

Am decis să rămân cu mine însămi și să plec la Paris. Mi-am luat un bilet dus la Paris, oraș în care mama și-a făcut mai multe tratamente. Paris-ul are pentru mine un farmec aparte. Am avut timp să îmi sedimentez durerea, să mă ocup de mine și de sufletul meu! Apoi am primit un telefon de la Gabriel și soția sa Oana, pe care cu dragoste îi numesc copiii mei, care m-au invitat să revizitez București-ul după cinci ani.

M-am reîntors în România, în octombrie anul trecut. M-am întrebat oare cum am putut lăsa să treacă atâta timp? Am mers la Mânăstirea Prislop, la părintele Arsenie Boca. De atunci totul s-a schimbat și încet, încet s-a deschis o nouă stradă în viața mea… să vin aici să-mi realizez visele, cu o energie în plus.»

„Am mâncat sarmale, mămăligă cu brânză și smântână și toate minunățiile!”

Ai plecat cu o agenţie de turism în România?

«Am colaborat ca ghid turistic cu Simuntrend, tour operator din Palermo, fiindcă acestea erau oportunitățile de muncă pentru oamenii ca mine în 2004! Am colaborat cu plăcere, eram motivată să le prezint turiștilor Sicilia mea, evident ajutându-mă foarte mult studiile de actorie. Apoi am avut ocazia să vizitez România. Am aterizat la Otopeni în anul 2004 și m-am simțit ca acasă.

„Sunt acasă, am găsit mereu iubire, generozitate, ospitalitate”, așa le spuneam prietenilor. Mi-a plăcut viața la țară, energia care te mângîie cu căldură, și mereu găseam câte o scuză pentru a mă reîntoarce. Simțeam nevoia să mă reîntorc. A trebuit să negociem cu diferiți operatori în turism, am fost încântați de condițiile de cazare, de hotelurile noi, de parfumul orașului București, iar călătoriile erau o binecuvântare.

Am ales împreună câteva destinații spre mânăstirile din Moldova și Bucovina, am gustat mâncărurile românești și mi-am făcut prieteni pe care îi am și acum! Am mâncat sarmale, mămăligă cu brânză și smântână și toate minunățiile!»

Cum a fost prima călătorie a sicilienilor pe plaiurile mioritice?

«Am amintiri excepționale, erau aproape 50 de turiști sicilieni. Au vizitat o parte minunată a României din punct de vedere istoric și cultural, dar au văzut și imaginile satelor românești, bunătatea și blândețea țăranului român, imagini pierdute în Sicilia de aproape jumătate de secol. O imagine de film este cea în care turiștii mei, opriți cu autocarul, au dorit să facă o tură cu o căruță plină de fân. Imaginați-vă surpriza țăranului care a acceptat cu plăcere să plimbe câte cinci sicilieni pe claia cu fân, râsetele, zâmbetele, chiuiturile…

Iar acel om nu a acceptat banii pe care i-am oferit, ci m-a îmbrățișat și apoi ne-a salutat cu mâna pe inimă. Oprirea la o casă țărănească era inclusă în programul nostru, astfel că „bunicul și bunica” ne așteptau acasă în costume populare, cu pâine și sare, cu dulcețuri de afine, de fragi sau mure. Cu toții au cumpărat câte ceva, iar bunica, văzând câte borcănele de dulceață dădea, ne-a pus în plus!

Nici vorbă de mentalitatea siciliană a vânzătorului sau a cumpărătorului care sunt atenți cu toții să nu se înșele. În plus, oamenii aveau acasă o pereche de coarne de cerb, pe care un turist italian le dorea cu ardoare. Pentru următoarele călătorii, bunicii și-au procurat mai multe coarne! Sunt oameni de care m-am afecționat! »

Agenția noastră lucra foarte bine cu România, totul s-a năruit după crima de la Roma, cu Mailat.

Erau mulți turiști care doreau să viziteze România înainte de aderarea la Uniunea Europeană?

«Da, agenția noastră lucra foarte bine și avea mai multe proiecte de dezvoltare. Din păcate, totul s-a năruit după crima de la Roma, cu Mailat. Atunci, brusc, s-a terminat. Inutil că noi spuneam că bărbații români sunt respectuoși, că sărută mâinile unei femei când o salută, că deschid ușa sau portiera mașinii când o femeie apare, lucruri pe care în Italia o femeie le visează!

Atunci am încercat să prezint România așa cum este, o țară frumoasă, cu oameni care respectă cultura, arta, care merg la teatru, la cinema, la operă, care citesc, care vorbesc limbi străine cu ușurință. Întrebările italienilor erau generale: “dar magazine sunt?”… eu le răspundeam: așezați-vă. Acolo sunt mall-uri. Știți cum sunt mall-urile? Multe, multe magazine! „Restaurante italiene sunt?” Sunt, evident, peste tot!

Le spun prietenilor că Bucureștiul e mai frumos decât Parisul, are o viteză în plus: oamenii sunt vii, primitori, zâmbitori, nu ca la Paris, reci, indiferenți. Cunosc o mulțime de persoane la București care mi-au devenit prieteni! »

Te ocupi în continuare de social?

«Da, colaborez cu o asociație „Parada” care se ocupă de copiii străzii, sunt abia la început! Căldura oamenilor, afecțiunea sinceră sunt elemente de bază pentru copiii fără noroc. »

„Bune maniere, stil am găsit în România, poate sunt de modă veche, dar în Italia s-au pierdut.”

Ce proiecte de viitor ai?

«Iau lecții de canto și vreau ca latura mea artistică să prevaleze, dacă este un moment și o ocazie bună. Mi-ar plăcea să reușesc să „duc” România în Sicilia și sper într-un turism sustenibil, tineresc, în structuri locale, nu lanțuri de hotele internaționale. Nu întâmplător numele meu de scenă și de Facebook este Kater Kali Pillar.

Aș vrea să elimin prejudecățile. Am cunoscut țigani extraordinari care lucrează în lemn sau metal. Am cunoscut românce femei extraordinare și bărbați minunați. Românii nu sunt țigani. Bune maniere, stil am găsit în România, poate sunt de modă veche, dar în Italia s-au pierdut. Să vadă italienii lumea din București cum vine de la biserică în noaptea de Paște noaptea cu lumânări aprinse. Este emoționant! »

Unde vei petrece Paștele?

«Voi merge de Paște pentru prima dată în Maramureș. Abia aștept! »

Crina Suceveanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Apărătorii creştinătăţii? Misiunea creştină a Rusiei e numai fum în ochi

Ceauşescu i-ar spulbera la alegerile prezidenţiale pe Ponta sau Antonescu, 66% dintre români ar fi gata să îl voteze