Din 1974 în Italia, Michaela Schefer a absolvit Conservatorul Santa Cecilia la Roma, a cântat mulţi ani în corul Radio -Televiziunii Italiene RAI, iar acum, ca angajată la Departamentul de Relaţii Internaţionale din cadrul postului naţional de radio RAI, se ocupă şi de selecţia tinerilor instrumentişti pentru marile concursuri muzicale europene. Printre aceşti tineri, Michaela întâlneşte frecvent şi muzicieni români. Despre românii din Italia, spune că au mai multe viteze decât oamenii obişnuiţi.
Deşi a plecat de mult timp din România, Michaela Schefer este mândră că este româncă. La muncă cere să fie respectată pentru naţionalitatea sa, acasă vorbeşte în limba română, în vreme ce de Sărbători găteşte tradiţionalele sarmale, salată de beuf şi cozonac ca acasă.
Michaela îşi aminteşte cu exactitate data la care a venit în Italia: 15 februarie 1974. A ajuns la Roma în urma căsătoriei cu un italian. La numai 24 de ore după plecarea sa din Bucureşti, mama sa şi-a pierdut locul de muncă. Nici în ziua de astăzi, Michaela nu înţelege de ce a trebuit să se întâmple astfel, mai ales că ea nu a fugit din ţară.
Românca are un băiat – Gabriele, care pe lângă alte patru limbi străine, vorbeşte şi limba română.
Bogăţie culturală
Parcursul Michaelei nu a fost deloc uşor. Imediat cum a ajuns la Roma a obţinut o bursă de studii la Conservator, la Accademia di Musica Santa Cecilia, după care a fost soprană în corul Accademiei. După câţiva ani de experienţă, a câştigat un concurs pentru Corul simfonic al Orchestrei Naţionale a Radio Televeziunii italiene Rai, prilej cu care românca a avut ocaziile emoţionante de a cunoaşte mari dirijori, cum ar fi Mutti, Bergstein, Ozawa, Giulini sau Barenboim.
"Nu pot să vă spun bogăţia culturală, sentimentul şi norocul pe care eu l-am avut de a cunoaşte aceste nume mari. Depinde însă foarte mult de persoane: dacă tu ca om eşti ca un burete ca să poţi absorbi toată această bogăţie… Bineînţeles nu este o bogăţie materială, ci una spirituală, pe care viaţa ţi-o pune în faţă, este un bagaj cultural pe care nimeni nu ţi-l poate lua, dar este important ca tu să rămâi acelaşi om, adică să nu-ţi dai aere, o aşa zisă umulinţă spirituală, pentru că nu are sens să pui steagul în frunte şi să spui: eu am făcut, am avut, am dres, etc. N-are sens.
Acestea sunt lucruri care prin experienţe trebuie să o dai altora. Bogăţia spirituală nu trebuie să fie numai a ta. Trebuie să ştii să o dai", spune Michaela Schefer.
Selecţii de muzicieni
În prezent, românca lucrează în cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale de la Radio Rai. Printre altele, se ocupă de coordonarea şi organizarea selecţiilor pentru orchestra tinerilor europeni la nivel naţional, în Italia, pentru tinerii muzicieni care vor să facă parte din marea orchestră a comunităţii europene, care se numeşte "European Union Youth Orchestra".
"Fiecare ţară, din cele 27 de ţări care fac parte din Comunitatea Europeană, organizează în fiecare an nişte preselecţii, audiţii pentru aceşti tineri cu vârste cuprinse între 14 ani şi 24 ani. Pentru Italia eu organizez aceste audiţii. În 2011 s-au înscris 282 de persoane", explică Michaela, care menţionează că în orchestră a întâlnit frecvent şi băieţi şi fete din România. Unul dintre ei este Laurenţiu, care cântă la contrabas şi care "va avea un succes extrem de important". Băiatul vine dintr-o familie stabilită de câţiva în Italia, a cărui mamă este o simplă "femeie de serviciu", care însă îl sprijină enorm. Aceşti copii care participă la preselecţii, fie ei români sau italieni, devin pentru Michaela precum copii ei.
Români buni şi răi
Referitor la comunitatea de români din Peninsulă, Michaela acceptă că aceasta se împarte în persoane bune şi altele mai puţin bune. Este o realitate pe care nu poate să o nege şi frecvent face comparaţie cu valul de imigranţi italieni spre America din anii '20 -' 40, care au plecat din aceleaşi motive ca românii: că nu le era bine în ţară.
"Din păcate nu toată lumea îşi vede de treabă, dintre românii care vin în Italia. Am avut o perioadă un dubiu asupra acestor persoane care vin aici, dar cunosc şi oameni, în jurul bisericiilor acolo unde se încearcă să se formeze o comunitate, cu care am creat prietenii, chiar dacă există diferenţă de mentalitate, de cultură, de vârstă, dar n-are importanţă.
Omul poate să fie un om care nu a studiat, deoarece nu a avut posibilitate, dar pe om îl vezi cum se comportă efectiv, care sunt sacrificiile pe care le face ca să se poată realiza", spune Michaela, care însă recunoaşte că pe cei care comit infracţiuni nu-i poate înţelege.
Ea încearcă chiar şi a locul de muncă să demonstreze că nu toţi români sunt infractori. "Eu sunt româncă şi credeţi că sunt în stare să fac vreun rău? Credeţi că eu sunt o ignorantă, o proastă? Eh! Ne punem la întrecere. Şi se va vedea că ei sunt mai ignoranţi decât mine. Nu e că eu sunt un model de comparaţie. Eu sunt nimeni, dar nu puteţi să generalizaţi!", le spune ea italienilor. Michaela a mai observat că din cauza presei care în continuare prezintă numai realitatea negativă, românii realizaţi nu sunt vizibili.
"În ceea ce priveşte partea culturală, eu niciodată nu m-am îndoit asupra culturii românilor. Românii în toată lumea se disting prin cultură. Nu am văzut un român prost în viaţa mea. Din contra.
Românii care vin în Italia, chiar dacă sunt persoane care poate nu au avut posibilitatea să studieze la facultate, sunt extrem de isteţi, de ascuţiţi la minte şi în faţa problemelor nu le este frică şi din contra reuşesc să rezolve problema. Adică au..cum se spune în italiană: "una marcia în piu", cum este schimbătorul de viteză la maşini, nu sunt numai cinci viteze, cred că românul are şase viteze, depinde de situaţie… de multe ori şi zece" consideră fosta soprană.
Cu sufletul la Bucureşti
În trecut, la trei ani după ce a ajuns la Roma, Michaela i-a ajutat pe bucureşteni, la 24 de ore după cutremurul din martie 1977, oferind 100 de kg de medicamente.
"Eu m-am născut la Bucureşti, am trăit acolo, nu pot să-mi uit rădăcinile. Este normal. Dacă eu aş avea milioane de euro, aş putea să îi ajut imediat pe toţi cei care au nevoie" spune Schefer.
Timp de 24 de ani, până în 2011 nu a mai reuşit să ajungă în România. Anul trecut, vizita sa la Bucureşti a reprezentat o "revenire la rădăcini".
"Ceea ce cam îmi lipseşte în momentul de faţă, cred că este faptul că lumea s-a cam schimbat, adică raporturile umane s-au cam schimbat. Eu le-am lăsat ceva mai strânse în urmă cu mulţi ani, acum oamenii sunt mai individualişti, din păcate. Foarte greu găseşti acum omul de suflet care să fie alături de tine, să-ţi dea o mână de ajutor într-un moment în care într-adevăr ai nevoie de un sprijin", mai spune Michaela Schefer.
C.V.
