in

Cătălin Tecuceanu, 18 ani, antrenat în Italia, campion în România. “Suntem foarte mulțumiți de această medalie”

A plecat de la vârsta de 7 ani de acasă în Italia. Acolo și-a descoperit talentul de atlet și s-a antrenat la un club din Italia. Acum, la 18 ani, a venit la București și a câștigat titlul național la 800 de metri. Antrenorul său italian este foarte mândru de el.

Cătălin Tecuceanu, 18 ani, este noul campion național al României la 800 de metri. Victoria a obținut-o duminică 26 februarie la București, unde a fost însoțit de antrenorul său, Lionello Bettin. De asemenea, Cătălin a obținut locul patru la 400 de metri.

El se antrenează la clubul Silca Ultralite din Vittorio Veneto (provincia Treviso), dar la Campionatul Național de Sală la Juniori 1 (sportivi născuți în anii 1999-2000), concurs desfășurat la București, în zilele de 24-25 februarie, Cătălin Tecuceanu a participat ca reprezentant al Clubului Sportiv Municipal Brașov.

Cătălin Tecuceanu este originar din Galați, este legitimat de un an de zile la CSM Brașov și de 10 ani locuiește împreună cu familia în nord-estul Italiei, în localitatea Conegliano (regiunea Treviso). Pentru anul acesta, obiectivul lui este realizarea baremului și participarea la Campionatul Mondial U20 de la Tampere (Finlanda), din perioada 10-15 iulie 2018.

Cătălin l-a învins pe favoritul cursei de 800, Cristian Gabriel Voicu, cu timpul de 1’55’’91, față de 1’56’’03 al adversarului.

Clubul său italian este foarte mândru. Președintele Silca Ultralite Vittorio Veneto, Aldo Zanetti, a declarat: “Suntem foarte mulțumiți de această medalie. Cătălin nu era favorit, dar și-a jucat mai bine cărțile, comportându-se excelent la nivel tehnic. Aplauze și pentru antrenorul său, Lionello Bettin, care îl antrenează de mic. Acum așteptăm să îl vedem la nivel internațional, în competiții importante.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marsala, a provocat un accident mortal, român condamnat la un an și 4 luni de închisoare

Florina, dispărută de doi ani în Italia. ”Suntem săraci și de origine română, de aceea nimănui nu-i pasă de fiica mea.”