in

Ce a semnat Maia Sandu la Roma: „Este un document aşteptat de concetăţenii noştri care au muncit sau muncesc în Italia”

Maia Sandu a efectuat o vizită oficială la Roma în perioada 18-20 iunie.

„Vizita la Roma a început cu o discuţie foarte bună cu preşedintele Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella. Am vorbit despre stadiul actual al cooperării bilaterale, despre prietenia care leagă ţările noastre şi mi-am exprimat determinarea de a dezvolta în continuare relaţii bune de parteneriat cu Italia”, a declarat Maia Sandu.

„În ceea ce priveşte pandemia Covid-19, am menţionat că mizăm pe deschiderea autorităţilor italiene în sensul simplificării condiţiilor de călătorie a cetăţenilor noştri în Italia, inclusiv în baza unui certificat recunoscut de statele membre ale UE.”, a ai spus ea Maia Sandu.

La rândul său, Sergio Mattarella a dat asigurări că Italia va rămâne un susţinător activ al Republicii Moldova.

Ministrul Aurescu, vizită oficială în Italia, incluse discuții pentru reforma serviciilor consulare

Un subiect important al discuţiei dintre cei doi şefi de stat a vizat comunităţile de moldoveni din Italia.

În cadrul vizitei la Roma, Maia Sandu a semnat, împreună cu ministrul italian al Muncii şi Politicilor Sociale, Andrea Orlando, Acordul în domeniul securităţii sociale.

„Este un document aşteptat de concetăţenii noştri care au muncit sau muncesc în Italia. El le oferă posibilitatea ca, obţinând o pensie în această ţară, să o poată primi şi acasă, dar şi invers – să poată primi în Italia pensia din Republica Moldova”, a spus Maia Sandu, potrivit adevarul.ro.

Conform Acordului, fiecare stat va calcula şi va achita pensia proporţional perioadei de asigurare, realizate pe teritoriul propriu şi doar în baza contribuţiilor achitate legal.

În plus, în baza acestui tratat, vor mai fi acordate pensia de dizabilitate cauzată de o afecţiune generală, pensia şi indemnizaţia de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională. Astfel, moldovenii vor putea alege pe teritoriul cărui stat să primească pensiile şi prestaţiile sociale la care au dreptul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Badantă arestată la Ravenna, a convins un bătrân să retragă 16 mii de euro de la bancă: „Am nevoie pentru casa din România”

Zonă albă în (aproape) toată Italia începând de astăzi, se elimină masca în aer liber, cu anumite condiții