in

Drama unui român infirm din Muccia, oraș lovit de cutremur: «În România aș fi fost mort de mult!»

Drumul nostru în zonele lovite de cutremure a continuat spre Muccia, o altă localitate greu afectată. Ne-am deplasat direct în tabăra de containere, loc unde se montau și niște corturi imense pentru diferite servicii: cantină, serviciu sanitar, punct de informare. În parcarea improvizată, câteva zeci de persoane așteptau, cu puține bagaje în mână, să fie transferate în clădiri sau campinguri de pe litoralul adriatic.

În zona cu containere l-am întâlnit pe Adrian Gheorghe Bîrcăceanu, 27 de ani. Alături de el a venit și soția, Nicoleta Huțușoru și alți români care locuiau acolo.

Jurnal de cutremur. «Pentru mulţi ani centrul Italiei n-o să fie acelaşi»

Povestea lui Adrian în Italia e una tristă. A suferit un accident de circulație, cu motoreta, și a rămas infirm. Era într-un cărucior electric, cu câinele lângă el.

La început ne-a explicat ce făceau cei din Protecția civilă italiană, ce va fi ridicat pe terenul de lângă ei. I-am cerut să ne arate condițiile din containere și a acceptat fără probleme. ”Aici stăm șase persoane. Eu am dormitorul meu, împreună cu soția. În celelalte încăperi stau niște conaționali. Am baie specială pentru infirmitatea mea. Imediat după ce a fost cutremurul și casa declarată nelocuibilă, am luat legătura cu primarul și m-a transferat imediat aici. Ciudat pentru unii, dar am fost primul repartizat în containere”, a povestit el.

”Cam comentau unii italieni de aici, noi am fost primii repartizați. Primarul nu a făcut nicio distincție”, a completat Nicoleta, soția sa.

”Din ce venituri trăiți?”, am întrebat-o pe Nicoleta. ”Avem pensia de invaliditate a soțului, dar și din ce câștig eu”, a răspuns ea. ”Acum vor fi puține probleme, că toată așezarea e cu probleme, oamenii nu știu ce să facă, să rămână sau să plece în locuri sigure. Unii au aici animale, firme, activități, mulți bătrâni acceptă cu greu plecarea. Familia la care lucram are casa în picioare, dar nu știu cum va fi catalogată, că în unele locuri s-a crăpat. De aia depinde și locul meu de muncă. Dacă nu, voi căuta în altă parte, dar de mutat de aici, nu ne mutăm. Unde să mergem?”, a spus ea.

Adrian e hotărât să rămână. L-am întrebat și pe el dacă s-a gândit o clipă la întoarcerea în România. ”În România? Acolo dacă mă întorceam eram mort demult! Aici, statul italian îmi plătește o pensie de invaliditate și îmi dă medicamente sau ce îmi trebuie pentru infirmitatea mea. În România nu îți dă niciun pansament gratuit. Am trimis cărucioare pentru invalizi și alte ustensile sau medicamente. Cunosc greutățile prin care trec cei ca mine!

Andi Rădiu
[email protected]

Citește și:

Români sinistrați după ultimul cutremur din Italia. «Ne-am gândit în primul rând la copii»

Primarul din Pieve Torina, localitate distrusă de cutremur, mesaj către români: «Nu plecați, va fi multă muncă» VIDEO

Studenți români de la Universitatea din Camerino, repatriați după cutremur

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sute de oameni, păcăliţi să doneze bani pentru campaniile umanitare ale unor vedete TV. Înșelați cu zeci de mii de euro

Sălbăticie la Taranto: și-a inscripționat cu o lamă numele pe pieptul iubitei, român arestat