in

Elena Nemțeanu, 17 ani, dispărută de două luni în Italia, a fost găsită, 20 de polițiști AU ELIBERAT-O

Elena Miruna Nemțeanu, dispărută în 7 august din orașul Grosseto a fost găsită de poliție, anunță observatornews.ro.

Elena a plecat de acasă vineri, 7 august și, de atunci, nimeni nu a mai știut nimic de ea.

Luna trecută, mama fetei le-a cerut autorităților să dispună o anchetă pentru răpire.

Elena a fost găsită luni seară, 5 octombrie, într-o casă din Grosseto, în urma unei acțiuni de amploare a poliției.

Aproape 20 de carabinieri, coordonați de procurorul Salvatore Ferraro, au descins într-o locuință situată în apropierea centrului istoric al orașului și au eliberat-o pe fată.

Potrivit Tv9 Telemaremma, Elena nu era singură în casă, ci cu un grup de persoane.

După ce a fost scoasă din locuință, românca a fost dusă la spitalul Misericordia din Grosseto.

“Da, am găsit-o. Este bine. Era aici, la Grosseto”, au fost primele cuvinte declarate presei de către Mihaela, mama adolescentei de 17 ani.

Până la această oră, autoritățile italiene nu au dat mai multe detali despre condițiile în care a fost găsită sau dacă Elena a fost ținută în casa respectivă împotriva voinței ei.

Polițiștii vor audia persoanele cu care se afla în acea locuință, pentru a stabili dacă sunt responsabile în vreun fel de dispariția fetei.

Reamintim că Elena Miruna Nemțeanu a dispărut în 7 august, din locuința familiei situată în localitatea Grosseto din Toscana.

Mama adolescentei a făcut apel atât la presa locală, cât și la bine-cunoscuta emisiune TV „Chi l’ha visto?” pentru a găsi-o pe tânăra de 17 ani.

https://www.facebook.com/watch/?t=3&v=660145948268397

Raed Arafat: Am putea ajunge să alegem care pacienți să trăiască și care nu, la fel ca în Italia

Parlamentul italian a aprobat prelungirea stării de urgenţă. Purtarea măştii pe stradă va fi obligatorie în toată Italia, amenzi până la 1.000 de euro