in

George Simion, invitat important la reuniunea partidului Giorgiei Meloni de la Roma. După eveniment, liderul AUR s-a întâlnit cu Papa Francisc

Preşedintele AUR. George Simion, a participat la un eveniment organizat la Roma de Fratelli d’Italia, acesta discutând cu premierul italian, Giorgia Meloni, despre o alianţă latină a partidelor patriotice din Europa, având în vedere rădăcinile comune ale celor două popoare, italian şi român. Liderul AUR a fost şi la Vatican, acolo unde a avut o audienţă privată cu Papa Francisc, scrie news.ro.

Papa Francisc dezvăluie: „Mi-am pregătit deja mormântul

”Preşedintele AUR a fost invitat special la evenimentul Atreju organizat de Fratelli d’Italia. În cadrul întâlnirii pe care George Simion a avut-o cu premierul italian, Giorgia Meloni, aceasta l-a felicitat pentru succesul politic pe care îl are în România, cei doi discutând despre o alianţă latină a partidelor patriotice din Europa, având în vedere rădăcinile comune ale celor două popoare, italian şi român”, anunţă AUR.

Evenimentul organizat de partidul condus de prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, a reunit liderii conservatorilor şi reformiştilor europeni, dar şi personalităţi de marcă, precum Elon Musk.

George Simion a luat cuvântul duminică în cadrul panelului „Europa pe care trebuie să o apărăm: motivele conservatorilor împotriva superstatului european” din care au mai făcut parte Raffaele Fitto, ministrul italian al afacerilor europene, Jorge Buxade Villalba, vicepreşedinte ECR, Assita Kanko, vicepreşedinte grupul ECR din Parlamentul European, Radoslaw Fogiel, vicepreşedinte ECR, Carlo Fidanza, liderul delegaţiei Fratelli d’Italia din Parlamentul European, şi Nicola Procaccini, vicepreşedinte ECR.

Florența, George Simion dezlănțuit contra Bruxelles-ului: „Vor să ne interzică să folosim cuvintele mama, tata sau patria.”

George Simion a declarat că AUR va câştiga următoarele alegeri europene din România. ”Putem câştiga, cu siguranţă, împreună cu românii care trăiesc în Italia”, a spus acesta, potrivit AUR.

Preşedintele AUR a afirmat că soluţia pentru a apăra rădăcinile latine, rădăcinile creştine ale Europei este aceea ca la nivel european „să facem guvernul de centru-dreapta la Bruxelles şi să câştigăm împreună toate bătăliile care vor veni”, la fel ca la Roma, unde guvernul este tot de centru-dreapta şi este condus de „Leoaica Europei”, Giorgia Meloni.

Întâlnire cu papa Francisc

Totodată, liderul AUR a anunţat că sâmbătă a fost la Vatican, acolo unde a avut o audienţă privată cu Papa Francisc, mai transmite AUR.

„Am dăruit Sfântului Părinte Francisc o sculptură în cadrul audienței private pe care am avut-o.
Sculptorul Balan Fanica din Tibucani, Neamt, are 47 de ani și sculptează de când se știe. Sculptura se numește Gradina Maicii Domnului realizata din lemn de nuc și vita de vie patinat.

Ea reprezinta spațiu și spiritul Romanesc prin ideea de familie matern și dragoste pentru aproape
Lucrarea este abstractizata prezentând mai mult esență dragostei materne decât forma în sine.
Natura și ea e prezenta prin arbore care îmbrățișează tot!”, a scris Simion py pagina sa.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – Moment de glorie pentru o româncă la emisiunea „Ciao Darwin” de pe Canale 5, prezentată de Paolo Bonolis

VIDEO – liderul AUR, George Simion, aplaudat la scenă deschisă la reuniunea simpatizanților Fraților Italiei de la Roma