in

Mândri că sunt români, dar nu-şi lasă copiii la cursurile de limba maternă

 

Proiectul de predare a limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti (LCCR), în Italia, organizat de către Institutul Limbii Române (ILR), continuă se deruleze şi în acest an şcolar. Profesorii care au intrat recent în acest proiect întâmpină însă dificultăţi în atragerea copiilor din familiile de români şi formarea grupelor de cursanţi. Despre toate acestea am stat de vorbă cu Doina Răducioiu, profesor la Rivotorto di Assisi, în provincia Perugia.

Doina Răducioiu, 50 de ani, originară din Tecuci, a intrat ca profesor în proiectul LCCR în luna noiembrie a anului trecut. "Urmăresc derularea acestor cursuri încă din 2007, de când au început în Italia. Veneam în Italia în vacanţa de vară şi mai lucram pentru câteva luni pentru a-mi rotunji puţin veniturile, ţinând cont în România dascălii au un salariu de mizerie.

Aş fi vrut să particip la acest proiect încă de la început, dar îmi lipseau documentele italiene care să ateste că sunt rezidentă în Peninsulă.

Abia anul trecut am hotărât să-mi dau demisia din învăţământul românesc şi să vin în Italia, să mă stabilesc definitiv.

Am participat la concursul organizat pentru ocuparea unui post de profesor în cadrul cursurilor LCCR şi ţinând cont că locuiesc la Terni am putut alege o zonă relativ apropiată, la Perugia – Assisi. În Terni existau deja două profesoare, cu activitate veche."

Formarea grupelor

Pentru începerea activităţii, profesorii din cadrul cursurilor LCCR sunt cei care trebuie să-şi formeze grupele de copii, chestiune care în opinia Doinei Răducioiu este cea mai dificilă.

"După ce obţii dreptul de a preda, trebuie să alegi zona, să iei legătura cu şcolile din zona respectivă şi să-ţi formezi grupele de copii. Grupa trebuie să aibă cel puţin 15 elevi a căror părinţi trebuie să completeze un formular prin care-şi dau acordul pentru participarea copiilor la curs.

Aici am întâmpinat cele mai multe probleme pentru că e foarte greu să convingi pe unii părinţi că aceste cursuri sunt necesare, mai ales pentru cei care au de gând să se întoarcă acasă.

Am avut noroc de persoane care m-au ajutat, mi-au pus la dispoziţie adresele familiilor românilor cu copii la şcoală din zonă şi am mers din poartă-n poartă, dicutând cu ei. O parte au răspuns pozitiv dar au existat şi din cei care au refuzat categoric.

Motivele pe care mi le-au invocat au fost legate de lipsa timpului, pentru că aceste cursuri se desfăşoară după orele de curs, după-amiaza şi mulţi dintre ei nu reuşesc să aducă copiii la şcoală.

Multe semne de întrebare am avut la aceste motivaţii pentru că aceeaşi părinţi îşi duc copiii la cursuri de engleză sau diferite sporturi, care se desfăşoară tot după terminarea orelor de şcoală şi au şi costuri ridicate. Cursurile LCCR sunt gratuite şi sunt doar două ore pe săptămână.

Au fost şi părinţi care mi-au spus că nu mai au de gând să se întoarcă în România şi în cazul ăsta copiii nu au nevoie de limba română la şcoală. Eu zic că ei nu conştientizează importanţa acestor cursuri. Pe de o parte spun că-s mândri pentru că sunt români, dar faţă de copiii lor nu manifestă acelaşi patriotism."

Filiera penticostală

Românca ne-a declarat că reprezentanţii cultului penticostal din zonă au răspuns foarte bine la propunerea cursurilor, dar activitatea putea fi organizată doar la biserică, ceea ce presupunea o activitate voluntară, neplătită. "Am discutat şi cu preoţii, inclusiv cei din cultul penticostal. Ultimii mi-au spus că se pot aduna chiar 120 de copii, dar cursurile să fie făcute într-o sală a bisericii, duminica, pentru că vin copii din toată zona, din multe localităţi. Voi încerca să discut această chestiune cu cei în drept pentru a vedea dacă această activitate poate fi plătită. Plata se face doar dacă aceste cursuri se desfăşoară în cadrul unei şcoli italiene, în rest fiind doar eventuale acţiuni de voluntariat."

Doina Răducioiu este optimistă şi chiar dacă urmăreşte doar o grupă de elevi români, crede că experienţa de anul acesta o va ajuta pe viitor să treacă de probemele de început şi să adune mai mulţi elevi.

"Anul acesta am reuşit să formez doar o grupă de 16 elevi, o grupă mixtă, cu copii de diferite vârste dar cu care am reuşit să fac lucruri frumoase. Am început activitatea în noiembrie anul trecut şi a trebuit să recuperez mult. în afara programei şcolare pe care o urmăresc, deşi am avut puţin timp la dispoziţie, am organizat patru manifestări culturale.

Împreună cu copiii şi părinţii am realizat programe dedicate Zilei Naţionale a României, tradiţii de sărbătoarea Crăciunului, comemorarea lui Mihai Eminescu şi pe 24 ianuarie, Ziua Unirii. M-am bucurat mult că şi părinţii au participat cu entuziasm, chiar dacă repetiţiile le-am făcut nu la şcoală, pentru că nu erau spaţii disponibile ci în locale puse la dispoziţie de oameni de suflet din comunitate."

23 euro pe oră

Am întrebat-o pe Doina Răducioiu dacă din punct de vedere financiar merită participarea ca profesor la aceste cursuri. "Pentru o oră de curs profesorii sunt plătiţi cu aproape 31 de euro, impozabili, deci rămân cam 23 în final. Cum orice grupă are două ore pe săptămână, nu mai mult, la sfârşit se câştigă cam 180 de euro. Poate fi în final un salariu decent dacă se pot aduna 5-6 grupe. Asta se realizează după ani de muncă şi experienţă, aşa cum au realizat alte colege de-ale mele care participă din 2007, de la început. Eu sunt optimistă şi sper să adun cât mai mulţi copii începând de anul viitor. Aş dori în final să mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să încep aceste cursuri şi în special domnului Cristian Nuc, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia – filiala Umbria."

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

“Foaie verde diamante, grea e viaţa de badante”- poezie despre greutăţile meseriei de îngrijitoare

Exodul continuă. Ţările nordice şi Germania, statele în care românii doresc să muncească