Mihaela Talabà este de 17 ani în Italia, unde lucrează ca traducătoare şi interpretă la Tribunalul din Castrovillari (Cosenza). A scris prima poezie când avea doar 9 ani, fiind marea ei pasiune. Ajunsă în Peninsulă a continuat să scrie şi a participat la numeroase concursuri. Pregăteşte un volum de poezii, pe care doreşte să-l publice până la sfârşitul anului.
Mihaela Talabà are 40 de ani, este originară din Iaşi, dar de la vârsta de 10 ani a trăit împreună cu familia la Timişoara. În prezent locuieşte la Francavila Marittima, provincia Cosenza (regiunea Calabria). A venit în Italia în anul 1997, „pentru motive de afaceri”.
Ca majoritatea românilor ajunşi în Italia, a trecut, mai ales la început, prin diferite probleme. „Când am ajuns în Italia, problemele cu care m-am confruntat au fost legate de limba italiană, de cultură şi tradiţii diferite, de un nou model de trai şi nu în ultimul rând, o altă atitudine mentală. Ceea ce mi-a fost însă cel mai greu, dorul de familie si de ţara mea.” ne-a povestit ea.
În prezent se ocupă de traduceri şi de interpretariat la Tribunalul din Castrovillari, provincia Cosenza.
Oameni în geci de piele
Mihaela Talabà ne-a povestit despre marea ei pasiune, poezia. „Prima mea poezie am scris-o la vârsta de 9 ani, eram în clasa a III-a, dacă memoria nu mă înşeală. Eram în ora de franceză şi în acea zi, învăţătoarea, ne-a învăţat un cuvânt nou „oiseau”, care înseamnă pasăre.
La sfârşitul lecţiei ne-a dat ca temă pentru acasă să compunem ceea ce vroiam noi cu acest cuvânt: o frază, o povestire, o poezie, depindea de inspiraţia noastră. Îmi plăcea învăţătoarea. În drum spre casă nu am făcut altceva decât să mă gândesc la cuvintele sale.” şi-a început ea povestirea.
„Mă gândeam şi formulam în mintea mea fraze cu păsări, încercam şi-n franceză, şi-n română… dar nu eram mulţumită. Am ajuns acasă. Locuiam la etajul trei. Eram singură. M-am aşezat la birou în camera mea care era în faţa ferestrei. Mă uitam pe fereastră şi mă gândeam. Crengile unui copac băteau din când în când în geam şi anumite păsărele cântau şi se jucau. În timp ce le priveam, mă simţeam tot mai singură… Dintr-o dată am simţit ca un freamăt interior şi mâna mea a început să scrie ca un râu înfuriat după furtună.” a continuat românca.
Mihaela Colin-Cernitu, la al cincilea volum de poezii în Italia: „Trăim într-o Italie invidiată de toată lumea”
Prima sa poezie ar fi putut să-i creeze ei şi familiei, multe probleme. Mihaela a povestit că după ce poezia i-a fost pusă la panoul de onoare, „doi oameni cu geci de piele” s-au interesat despre ea. „Titlul poesie era „oiseau”, restul era în limba română. Îmi aduc aminte că începea aşa „Oh, pasăre minunată!”. Poezia vorbea de acestă pasăre închisă într-o colivie care visa să zboare liberă. Poezia a fost expusă la şcoală. După câteva zile, doi oameni cu geci de piele, au venit acasă şi au început să pună tot felul de întrebări, dacă cineva îmi dăduse poezia sau dacă auzisem ceva… De atunci nu am mai scris nicio poezie atâta timp cât am stat în România.” a precizat Mihaela.
Poezii în limba italiană
„După mulţi ani în Italia, am înţeles că dacă vreau să scriu bine in italiană, trebuie să merg la şcoală. Cinci ani în urmă m-am înscris la o şcoală serală şi am început din nou să scriu poezii, în limba italiană.”
Am întrebat-o despre poeziile scrise în limba italiană. „Anul trecut am scris pentru profesorii mei o antologie de poezii intitulată „Il tempo degli Dèi”. Asociasem la fiecare profesor, un zeu. Neştiind ce valoare avea ceea ce scriam, am început să trimit poeziile la concursuri literare, în Italia, şi rezultatele au început să vină. De exemplu, pe data de 20 septembrie 2014 am câştigat trofeul poesie la „Gran Galà di poesia…Rende in versi”.
„Poeziile mele vorbesc de dragoste, iubire eternă, renaştere, dorinţă, criză de identitate, esenţa vieţii, etc. Am introdus un cuvânt românesc într-o poezie. Am scris cea mai scurtă poezie din lume.” a adăugat ea.
Mihaela ne-a vorbit despre proiectele sale de viitor. „În acest moment fac ultimile traduceri, ale poeziilor mele şi vreau să public până la sfârşitul anului. Lucrez la mai multe proiecte. Vreau să înfiinţez o asociaţie socială, culturală, italiană-română. Vreau să scriu şi în proză. Mi-ar face plăcere să cunosc şi alte persoane care au aceleaşi obiective ca şi mine. Pentru un eventual contact: [email protected]”
Andi Rădiu
