in

Mirela Mardar, Roma: ”Poate de acum vom privi cu alți ochi libertatea și sănătatea”

Mirela Mardar locuiește în Roma de peste 10 ani, actualmente fiind stabilită în cartierul Massimina, împreună cu soțul și cei doi copii ai săi, un băiat și o fetiță. Mirela a povestit peste Monitorul de Suceava cum decurge viața în aceste zile, în cea mai afectată de coronavirus țară europeană, și cum localnicii încearcă să treacă peste această grea perioadă.

”Majoritatea persoanelor a luat această situație, care pare dramatică, în serios. Respectăm cu strictețe decretul care impune carantină totală, nu ieșim deloc din casă.

La magazine nu sunt cozi interminabile și se păstrează distanța de siguranță, 1-2 metri. Magazinele sunt gestionate foarte bine și nu ne putem plânge că lipsesc produse, pentru că rafturile sunt aprovizionate permanent.

Pentru a păstra ordinea, în fața magazinului stă o persoană desemnată care permite intrarea unui client doar când iese altul, numărul permis fiind de maximum cinci clienți într-un magazin. Doar un membru al familiei poate merge la cumpărături în această perioadă și folosește măști de protecție și mănuși chirurgicale.

Soțul lucrează în construcții și încă are activitate, însă și acolo sunt obligați să aibă mască și mănuși.

Copiii își fac temele date de profesori, acasă, ținând legătura prin grupul de pe Whatsapp. Din punct de vedere financiar vom fi afectați cu toții, dar să sperăm că vom fi sănătoși.

În ultimele trei zile, lumea a ieșit pe balcon și a tot intonat imnul Italiei, a aprins lanternele telefoanelor. A fost foarte emoționant.

Așteptăm să vedem ce se va întâmpla până pe data de 3 aprilie. Toți suntem nerăbdători să ne reluăm viața așa cum era ea înainte. Poate de acum vom privi cu alți ochi libertatea de a ieși și bucuria că suntem sănătoși”.  

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/cezar-corlatan-salzburg-austria-fiica-mea-impreuna-cu-colegele-ei-au-mers-la-vecinii-mai-in-varsta-oferindu-si-ajutorul/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul de Interne, mesaj pentru românii care vor neapărat să revină în țară: „Din Italia, Spania, Franța, Germania intrați direct în carantină”

Virusul a ucis o femeie de 45 de ani în România. „A avut contact cu persoane întoarse din Italia”