in

Miss România în Italia: Cine este Adelina Andronic?

Continuăm prezentarea concurentelor înscrise la competiţia “Miss Romania în Italia”. Am vorbit cu Ioana Adelina Andronic, de 19 ani, originară din Târgu Frumos, judeţul Iaşi şi stabilită la Roma împreună cu părinţii şi cei trei fraţi.
 
Adelina tocmai şi-a dat ultimul examen de absolvire a liceului şi se pregăteşte pentru concursul de frumuseţe “Miss Romania în Italia”, dar îşi face planuri şi pentru luna octombrie, când va începe facultatea.
 
“Este primul concurs de frumuseţe la care particip, trebuie să recunosc că am emoţii, mai ales în ceea ce priveşte proba artistică. Voi încerca să fiu mai originală, pentru a compensa faptul că nu ştiu să cânt sau să dansez”, ne spune Adelina Andronic.
 
Românca a venit în Italia când avea 9 ani, pentru a fi alături de părinţii ei. A terminat primele 3 clase din ciclul primar în România, dar s-a adaptat din mers la sistemul de învăţământ din Italia: “Am învăţat limba italiană destul de rapid şi recunosc că am avut norocul să am şi colegi şi profesori care m-au încurajat mereu şi m-au susţinut. Au existat şi două, trei episoade mai neplăcute, legate de faptul că sunt româncă. Dar am trecut peste ele, chiar cu ajutorul prietenilor italieni”.
 
Făcând parte dintr-o familie numeroasă, tânăra româncă a trebuit să-şi caute şi un loc de muncă. Este angajată într-un magazin de vestimentaţie, pentru care lucrează şi ca manechin.
 
Miruna Cajvaneanu
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ajutoare ARI pentru familii sărace din judeţul Vrancea

Balotelli, luat în râs de un politician italian cu un fotomontaj „rasist” pe Facebook