in

Moment de bucurie pentru românii din Fermo, au început lucrările de construcție la prima biserică ortodoxă din regiunea Marche

Moment de bucurie pentru românii din Fermo. Duminică, 5 Noiembrie 2023, comunitatea românească, a avut prilejul de a se întâlni și a se ruga împreună, în orașul Fermo, prin slujba oficiată în vederea începerii lucrărilor de construcție a primei Biserici Ortodoxe Românești din regiunea Marche. Prezența a fost numeroasă, comunitatea a răspuns pozitiv la invitația lansată și pe rețelele de socializare.

Moment de bucurie pentru românii din Fermo

Membrii parohiei Sfântul Proroc Elisei, din Fermo, Episcopia Ortodoxă română a Italiei-Protopopiatul Umbria-Marche, au avut prilejul să mulțumească pentru momentele de bucurie și spiritualitate la care au fost părtași. „Fiecare generație, își construiește propria biserică, în, și prin care să-și dobândească sensul, împlinirea și mântuirea, la nivel personal și comunitar”.

Aceasta este chemarea pe care părintele, paroh Bogdan Gheorghică a adresat-o comunității. „Acest proiect, a venit firesc, ca o necesitate a comunității noastre, de comuniune spirituală a identității noastre naționale, oriunde ne-am afla pe mapamond, dar și ca o necesitate materială de a avea un spațiu fizic al nostru. Această dorință, a început să prindă formă prin bunăvoința preotesei, arhitecta Mariana Lidia Gheorghică, care l-a realizat. Proiectul are în vedere atât construcția bisericii și a paraclisului, cât și a spațiilor pentru șco-ala parohială, cantina socială, camere sociale și muzeul parohial.

În prealabil, a fost necesară achiziționarea terenului prin concesiune, prin bunăvoința Primăriei din Fermo. Au fost necesare, lucrări de expertiză geologică, lucrări de curățare a terenului, lucrări de împrejmuire, de terasare și nivelare. Toate acestea, s-au realizat într-un timp relativ scurt. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat, de-asemenea celor care doresc să se alăture prin bucuria de a deveni ctitori ai acestui lăcaș de rugăciune, liniște și pace”.

Alături de părinte, paroh Bogdan Gheorghică, au mai participat la slujba de binecuvântare, și un sobor de preoți din Protopopiatul Umbria-Marche și anume:

  • părintele, Oleg Bonari-parohia din Macerata
  • părintele, Claudiu Marian Costache – parohia din Ascoli Piceno
  • părintele, Sebastian Lungu- parohia din Foligno
  • părintele, Nicolae Popa – parohia din Fabriano.

Programul zilei, a fost unul bogat în rugăciune și care s-a desfășurat în două etape

Prima parte a început dimineață la orele 9.30, prin Sfânta liturghie, iar a doua, a început la orele 15.30, prin slujba de binecuvântare. Printr-un verset citat de părinte, s-a punctat importanța de a fi uniți și de a ne ajuta reciproc pentru că, citez:
„Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ, în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl meu care este în ceruri, că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”.

În încheiere, părintele Oleg Bonari, a adresat un cuvânt credincioșilor:
„Așa cum orice lucrător când începe o lucrare, se gândește la roade, să fie buni lucrători, să nu-i oprească nimic și să se străduiască, ca în această viață, să îi slujească bunului Dumnezeu prin fapte bune”.

Părintele Bogdan, a mulțumit tuturor, subliniind că nu este loc mai bun pentru a ne uni, decât sfânta biserică.

„Prin cuvântul său, ne-a motivat să ne implicăm în mod activ, cu conștiința că acest proiect, este al urmașilor noștri, care vor putea să ducă mai departe valorile spirituale, culturale, naționale, conștiința apartenenței la identitatea lingvistică românească și creșterea duhovnicească a întregii comunități”, a declarat Ioana Bolboceanu, redactor al Departamentului de comunicare, Sfântul Prooroc Elisei din Fermo.

Nu au lipsit nici bucatele minunate și bogate, pregătite de către gospodinele enoriașe ale parohiei. Am avut parte cu toții, de o primire călduroasă și sunt sigură că această zi, va rămâne una importantă pentru comunitatea noastră și așteptăm cu nerăbdare, finalizarea lucrărilor de construcție.

un articol de Adriana Weissenbacher

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 4]
Îngrijitoarea bate un cuplu de bătrâni

Cosenza, îngrijitoarea bate un cuplu de bătrâni, fiica o filmează cu camere ascunse în casă

Tornada devastează localitatea de pe litoral de lângă Roma, plajele au fost inundate