in

Preotul Marius Floricu, de la Torino Moncalieri: “De Paștele acesta, mă simt binecuvântat să văd cerul albastru la Torino”

În noiembrie 2014 asistam la inaugurarea Bisericii din Moncalieri, de lângă Torino, unde Preotul Marius Floricu își vedea împlinit un vis: o biserică sută la sută în stil maramureșean, cu lemn sculptat de meșteri români, adus de acasă, pus în camioane și așezat, ca într-un puzzle bucată cu bucată, într-o zonă destul de defavorizată în acele vremuri, la marginea orașului muncitoresc Torino.

Era un moment istoric pentru comunitate:  prima biserică ortodoxă din Peninsulă, construită din temelii pe pământ italian.

Am asistat la sosirea camioanelor cu lemnele cioplite unicat; am filmat descărcarea acestora făcută cu aceeași grijă demnă de piese de la Muzeul Luvru, pentru corespondențele pentru România pe care le făceam la acele vremuri; am văzut cum creștea „pruncul” Părintelui Floricu – construirea lăcașului a durat 9 luni – am asistat Slujba de Sfințire, i-am văzut  atunci pe credincioși cu ochii în lacrimi și cu emoție în glas, și am vorbit cu italienii care nu și-ar fi imaginat niciodată să găzduiască în orașul lor o asemenea bijuterie.

De-a lungul acestor ani, Biserica Sfinții 40 de Mucenici de la Sevastia a devenit un punct de referință nu doar pentru cele câteva mii de credincioși care nu își imaginează cum ar fi viața lor fără acest locaș, dar și pentru sute de turiști îi pășesc pragul. Pentru că între timp a intrat în cel mai important circuit turistic al orașului Torino / Open House, OHT, un eveniment public gratuit, gândit pentru a permite vizita caselor, palatelor, de obicei închise, pentru a descoperi bogăția arhitectonică și a peisajului urban.

Scriu aceste lucruri pentru a vă transmite cât mai bine mâhnirea care plutește în aer in aceste zile, și pentru a vă ajuta să înțelegeți amărăciunea credincioșilor că nu se pot duce la biserică în această perioadă de carantină, și a preotului care și/a făcut cont de Facebook și Youtube doar pentru că era singura posibilitate pentru a fi alături de credincioși, de a-i îndruma în zilele precedente Învierii, de a le alina suferința și de a-i face să simtă apropierea bisericii. „Eu predic la credincioși, eu ca preot empatizez cu credincioșii, eu nu voi putea vorbi niciodată la o telecameră, eu nu sunt un actor. Esența omului este să socializeze, nu să se izoleze, asta se vede și în Rugăciunea Tatăl Nostru, nu? Sâmbătă 18 aprilie, la 12:15, slujba de Paște oficiată în Biserica noastră va fi transmisă pe Youtube, să ne înțelegem, va fi o slujbă cu porțile închise, nu îmi face plăcere situația asta, nu am făcut niciodată așa ceva, o fac pentru că sunt  constrâns; oamenii vor să îl vadă pe preotul lor, asta înseamnă că am reușit să trasmit ceva credincioșilor. Intră lumea la noi și se simte ca acasă, chiar ei îmi zic asta”,  spune preotul Marius Floricu.

Infectarea cu Covid19 în Regiunea Piemonte, din Nordul Italiei, este condiționată de vecinătatea cu regiunea Lombardia, unde s-a inregistrat primul focar, la finele lunii februarie. În provincia Torino trăiesc circa 100.000 de români care sunt rezidenți, în orașul Torino circa 51.000 iar la Moncalieri peste 3.000. Datele arată că în Regiunea Piemonte au murit de Covid19 circa 2.000 persoane, dintre care peste 800 la Torino, și în ultimele zile cifrele arată o pantă ascendentă în ce privește noile cazuri de îmbolnăviri. Este mai mult ca oricând important ca oamenii să stea în case, și românii nu pot face excepție, mai ales că riscă amenzi usturătoare, mersul la Înviere, și la biserică, în general, nefiind considerată o stare de necesitate. „În ultimele săptămâni ne-am adecvat deciziilor luate de autoritățile italiene, am făcut parcursuri de intrare și ieșire diferite, am pus un covor cu clor dezinfectant, oamenii stau la distanță, avem oameni de ordine care supraveghează ca nimeni, chiar în mod inconștient, să nu facă nicio greșeală. Au venit și carabinierii, s-au uitat și au plecat, pentru că eram în regulă. În Sâmbăta Mare, cea catolică, a intrat aici un carabinieri și l-a pufnit plânsul… mi-a spus ca e emoționat, că este ortodox născut din Sudul Italiei și că aici s-a regăsit”.

A găsit și soluția pentru a fi alături de credincioșii mai nevoiași. Continuând munca începută cu ani în urmă, preotul Floricu și-a pus mască și mănuși și în aceste săptămâni de grea încercare nu a stat o clipă locului. A sprijinit cu peste 500 kg de alimente și 300 măști chirurgicale, 30 de familii aflate în suferință. În baza unor raporturi extraordinare, cultivate de-a lungul timpului, au venit ajutoare pentru această comunitate greu încercată chiar din România, de la firma Alimtex, pentru susținerea celor necăjiți pe parcursul carantinei, o mică mângâiere de Paște, și un mare efort fizic din partea preotului care a sunat personal la ușa oamenilor.

Aceste vremuri de distanțare socială nu sunt altceva decât o perioadă în care să reflectăm, fiecare dintre noi. „Sunt unul dintre preoții care au primit mai mult decât și-ar fi imaginat, mă simt binecuvântat că am trăit să văd cerul ăsta albastru la Torino, sunt mari sacrificiile, dar aici era întotdeauna, așa, un cer poluat. Privesc partea cea plină a paharului. Mântuitorul spune Îndrăzniți, eu am cucerit Lumea; acum a sosit momentul să ne schimbăm. Eu aștept Schimbarea”.

Georgiana Baciu, Milano

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/austria-incepe-testarea-in-masa-primele-categorii-sunt-batranii-din-camine-si-lucratorii-comerciali-in-aceste-spatii-sunt-cele-mai-mari-riscuri/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Măcel în casele de bătrâni din Italia, mii de morți fără măcar a fi testați pentru virus

Italia trece de vârful pandemiei, a doua zi sub 500 de victime. Scade numărul noilor infectați