Menu
in

Primul din 60.000 de studenți! Un tânăr român a luat cea mai mare notă din Italia la admitere la Medicină

Norbert Kereszteny, un student de origine română din Castellanza a dat lovitura la examenul de admitere la facultatea de Facultatea de Medicină din Italia. Originar din Sighetul Marmației tânărul în vârstă de 19 ani a luat punctajul cel mai mare, 82,4 dintr-un maxim de 90 și s-a situat pe primul loc între cei peste 60.000 de studenți care au dat același examen, scrie Corriere della Sera, citat de b1.ro.

Din cei peste 60.000 de studenți care și-au dorit să urmeze profesia de medic, doar 11.658 dintre ei vor intra la o universitate de stat, în baza locurilor disponibile în acest an.

Românul a povestit jurnaliştilor care au fost primele sale reacţii în momentul în care a aflat că a reuşit să ocupe primul loc la examenul de admitere şi cum s-a pregătit pentru această performanţă uimitoare.

„Știam că am avut un rezultat bun pentru că la câteva ore după ce am dat testul, am descărcat soluțiile și am calculat punctajul: țineam minte toate răspunsurile și eram liniștit. Bineînțeles, nu mă gândeam că i-am întrecut pe toți, dar am avut confirmarea când, în data de 17 septembrie, au fost publicate punctajele anonime pe site-ul Ministerului Educației, al Universității și al Cercetării. Punctajul cel mai mare coincidea cu punctajul meu și tocmai la Universitatea de Stat din Milano, unde am dat examenul”, a declarat Norbert pentru Corriere della Sera.

Norbert recunoaște că meritul nu este numai al său și că a fost ajutat foarte mult și de profesorii pe care i-a avut la liceu.

„Am început să mă pregătesc din anul trei de liceu, imediat cum mi-am dat seama că acesta este drumul pe care vreau să-l urmez: am cumpărat cărțile și am început să studiez. În anul cinci am făcut chiar și cursurile Alphatest pentru a-mi consolida astfel pregătirea. Dar trebuie să le mulțumesc mai ales profesorilor mei de liceu: toți colegii mei care au dat acest examen – 45% din clasă – l-au trecut. Și au mers la universitățile pe care le-au indicat ca fiind prima alegere”, spune Norbert.

El explică faptul că familia este cea care l-a inspirat atunci când a venit vorba despre alegerea profesiei de medic.

„Se poate spune că am crescut într-un ambient «medical», îmi este familiar. Dar probabil a avut mai multă importanță dorința mea de a fi în contact cu persoanele, să le fac să se simtă bine. Mă simt în largul meu când pot să am grijă de ceilalți, să-i ajut pe cei care se simt rău și nu mă văd făcând o muncă de birou sau în laborator”, povestește tânărul român pentru jurnaliştii italieni.

Întrebat ce părere are despre acest examen de admitere la Facultatea de Medicină din Italia, tânărul nostru conațional mărturisește că nu i s-a părut greu și face o scurtă comparație cu același tip de examen din România.

Norbert nu a ezitat să compare examenele date la medicină în Italia, cu testele de admitere din România: dacă în Italia, examenele sunt raţionale, în România ele se bazează pe memorare intensă.

„Mi se pare că pune bine la încercare capacitatea de a raționa. În România e foarte diferit, examenele se dau la nivel local și întrebările testează memoria. Poți să-l iei doar dacă te chinui să înveți pe de rost toată materia”, concluzionează tânărul român.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version