in

Ramona Bădescu împlineşte 44 de ani: “Nu am regretat niciodată că am părăsit România”

“Împlinesc  44 de ani de carieră, 22 de România şi 22 de Italia! Îmi dau seama că Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să-mi realizez visele de mic copil! Au fost multe sacrificii şi preţuri plătite! Primul sacrificiu pe care l-am făcut a fost acela de a pleca de lângă familie, de a mă realiza profesional”- iată mesajul transmis de Ramona Bădescu, la aniversarea celor 44 de ani împiniţi azi, 29 noiembrie.

Ea a povestit, într-o scrisoare preluată de Jurnalul Naţional, cum şi-a început cariera în Italia:

“M-am îndepărtat, destul de tânără fiind, de familia mea, am avut curajul de a începe o viaţă nouă într-o ţară străină. Acum sunt mulţumită de viaţa mea, de ceea ce am realizat, sunt mereu pe drumuri, dornică, fericită”.

Una din cele mai importante realizări profesionale, consideră actriţa, este intrarea în politică alături de primarul Romei: “După 22 de ani de Italia am reuşit pe plan profesional să devin delegata primarului Romei, Gianni Alemanno, şi să fiu respectată într-o ţară străină, să intru în cercul societăţii italieneşti, chiar dacă românii, din păcate, mai sunt uneori priviţi cu prejudecăţi din cauza gesturilor negative pe care le fac.”

“Am fost Shirley Temple a României”

“Tatăl meu, când aveam patru ani, – continuă Ramona Bădescu- mi-a scris prima melodie, «Sunt Ramona din Craiova». Pe atunci eram o mică prinţesă, mica Shirley Temple a României. Ambii părinţi m-au susţinut să urmez o carieră artistică. Îmi amintesc cu drag că mama îmi aranja mereu rochiţele de scenă, eram de mică foarte cochetă. Cu toate astea, părinţii mei m-au obligat să termin şi Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, chiar dacă plecasem deja în Italia, mi-au spus să nu neglijez facultatea. Nu am regretat niciodată că am părăsit România!”

La sfârşitul mesajului, pe care îl puteţi citi integral AICI, Ramona le transmite fanilor următorul mesaj:

“Vă transmit gândul meu de speranţă, de încredere în forţele proprii, de regăsire, căutare, de a nu avea frica să te descoperi pe tine însăţi, de deschidere la viaţă şi la soartă, de a da, de iubire absolută pentru tine şi pentru toţi cei care te înconjoară, un gând cald, de pasiune şi de a nu uita niciodată de unde eşti, de unde ai plecat şi unde vrei să ajungi. Mama mea spunea întotdeauna: «Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se îndeplinească!».”