in

Roma, forum al asociațiilor românești, principalele mesaje ale ambasadorului Bologan: IMPLICARE și UNITATE

La 6 aprilie 2019, Ambasada României în Italia a organizat, la Accademia di Romania, o nouă întâlnire cu reprezentanții asociațiilor românești din zona de competență consulară a misiunii diplomatice (Abruzzo, Campania, Lazio, Sardinia și Umbria), în formatul deja cunoscut, în care este încurajat dialogul deschis pe teme de interes pentru comunitatea românească din Italia. La forum au participat peste 60 de reprezentanți ai mediului asociativ și ai comunității de români din Peninsulă.

În perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European care se vor desfășura în luna mai 2019, ambasadorul George Gabriel Bologan a subliniat importanța de a vorbi despre rolul Europei și al culturii europene în istoria lumii, respectiv de a conștientiza ceea ce înseamnă Uniunea Europeană atât din punct de vedere al bunăstării cetățenilor europeni, cât și al evoluțiilor pe plan global. Citându-l pe filosoful și gânditorul român Constantin Noica, a evidențiat că este nevoie de „o nouă îmbrățișare în Europa„, adevărată expresie a solidarității și modalitate de a depăși asperitățile istorice. „Consolidarea unității europene contribuie la eliminarea barierelor fizice, procedurale, birocratice și comerciale, beneficii reale care promovează solidaritatea, sporesc calitatea vieții și îndepărtează stările conflictuale„, a afirmat șeful misiunii.

Cu referire la desfășurarea scrutinului din luna mai 2019, ambasadorul Bologan a arătat că participarea și interesul cetățenilor români față de acesta reflectă încrederea lor în proiectul european. A subliniat factorii de care se ține cont în decizia de înființare a secțiilor de votare din străinătate și importanța consolidării relației de colaborare și deschidere între misiunea diplomatică și reprezentanții comunității românești.

În cursul dezbaterii, au fost abordate teme precum implicarea cetățenilor români în viața politică din Italia, importanța unei reale unități în rândul comunității românești și oportunitățile oferite de Guvernul României pentru cei care doresc să se întoarcă în țară.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Suferința unei familii: doi frați, unul în Italia și celălalt în România, au murit în aceeași zi, de aceeași boală

Studenți italieni escrocați în România. C.A.P.I.M.E.D. : ”Rețea de crimă organizată, tolerată de statul român”