in

Salonul de carte de la Milano, organizat de o bucureşteancă stabilită în Italia

Iniţiativa Salonului Internaţional de carte de la Milano, organizat pentru prima dată în acest an, aparţine unei românce. Este vorba de Jacqueline Miu, o bucureşteancă stabilită de 36 de ani în nordul Italiei.

Atunci când Jacqueline Miu, ca directoare a editurii MJM, a decis să organizeze un Târg de carte la Milano, s-a gândit că astfel va reuşi să prezinte publicului din Peninsulă şi o parte din cultura românească, chiar prin prezenţa scriitorilor contemporani la eveniment. Contactul direct cu autorul unor opere literare este de un mare impact chiar şi pentru conaţionalii stabiliţi în Peninsulă.

Premiat de italieni, abandonat de instituţiile româneşti

"Ca o furnicuţă, am dorit să le aduc oamenilor ceea ce probabil în viaţa lor n-ar fi găsit nicăieri, prezenţa scriitorilor români" mărturiseşte Jacqueline.

La prima ediţie a Salonului Internaţional de carte de la Milano au fost prezente aproape 250 de edituri, chiar din Japonia, Statele Unite ale Americii şi Bolivia. Din România însă a participat doar scriitorul Adrian Munteanu, scriitor căruia i s-a decernat Premiul Internaţional pentru literatură Nux.

Jacqueline Miu a solicitat şi prezenţa unor edituri din ţara noastră, însă, poate pentru că evenimentul se află doar la început, editorii din România nu s-au înghesuit să participe la această "poartă comercială foarte apetisantă", aşa cum o numeşte directoarea.

Scriitorul Adrian Munteanu, premiat la Târgul Internaţional de Carte de la Milano

Sacrificii pentru succes

Jacqueline Miu are de şapte ani o agenţie de voiaj şi această editură de cărţi, la care au apărut până acum 475 de titluri.

"Sunt de 36 de ani în Italia, dar nu am pierdut nici un minut limba română", povesteşte bucureşteanca. Mama ei este româncă, tatăl francez, iar de la vârsta de opt ani a fost "adoptată" de Italia.

Din ţară, femeia mărturiseşte că îi lipseşte doar "pământul", pe care nu a mai păşit de mulţi ani, din cauza volumului ridicat de muncă.

Deşi nu avea probleme financiare, Jaqueline a început să lucreze "de plăcere mai mult decât de nevoie" de la vârsta de 15 ani. A absolvit două facultăţi, una de arte şi alta de matematică, iar astăzi, ca manager, munceşte chiar 18 ore pe zi.

"Sunt mândră că sunt româncă şi oriunde mă duc, mă simt ca acasă" spune bucureşteanca, în timp ce urmărea desfăşurarea evenimentelor din cadrul Târgului de carte de la Milano.

"Tot ceea ce am realizat până acum am făcut prin sacrificii. Vreau să transmit celor tineri că fără un ideal, fără un sacrificiu, nimic nu lasă o amprentă. Noi nu vrem să lăsăm amprente decât în spiritual altora, ca să nu murim. Nu ne interesează paginile, fotografiile, cât trebuie să ne intereseze o vorbă bună care clădeşte ceva. Eu cred în lucru acesta" subliniază Jacqueline.

În timpul liber, românca "se joacă" scriind povestioare. "Am foarte multe pasiuni. Aş fi fost orice pe acest pământ, aş fi fost o jurnalistă, un înotător, un muzician, orice,  pentru că sunt curioasă. Deci eu scriu din curiozitate. Ceea ce scriu sunt personaje care nu trăiesc cu mine. Reprezint viaţa lor, dar este o pasiune pentru că tu vezi o lume care poate deveni mai bună într-o lume care este foarte greoaie. E ca şi cum ai pune o sămânţă şi ai aştepta să iasă pomul. Este nevoie de mulţi ani ca să-l înveţi să crească".

Bagaj de tradiţii

Întrebată ce părere are despre comunitatea de români din Italia, Jaqueline răspunde promt: "Pământul este al tuturor. Nu este al românilor, al italienilor sau al americanilor. Este un pământ, dar spre deosebire de alţii, noi, românii avem o tradiţie. Ne putem mişca cu bagajul nostru de tradiţii ca să-i mai îmbogăţim şi pe alţii, aşa cum alţii ne îmbogăţesc pe noi.

Eu cred într-o conformitate culturală. Toţi scriem, toţi avem probleme, toţi mâncăm. Depinde doar calitatea omului care pleacă din ţară. Dacă omul e bun, e bun oriunde, dacă e rău e rău oriunde şi nu mai contează dacă e român, italian, albanez, negru sau alb" consideră Jaqueline Miu.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]

Schimbare la conducerea ICR Roma: Cornel Baicu, înlocuit cu Daniela Crăsnaru

Soţia mea este „om al nimănui”