in

Senzaţional / Iată echipa de şoc MAE pentru cutremur, şedinţă foto la Bucureşti

După semnalările făcute de Gazeta Românească mai întâi, apoi şi de deputatul William Brînză, despre sutele de români rămaşi fără adăpost după cutremurul din 20 mai din Emilia Romagna şi abandonaţi de autorităţi, şi de cele italiene, şi de cele române, Ministerul de Externe s-a mobilizat într-o operaţiune fără precedent în istoria ministerului. Un comunicat festivist a anunţat cum o unitate de criză ministerială „vine în sprijinul cetăţenilor români afectaţi de cutremurul de la Bologna”. Comunicatul este însoţit de fotografii. Îmbrăcaţi din cap până-n picioare în drapelul patriei, doi angajaţi MAE s-au fotografiat în toate poziţiile, cu o regie care ar face invidioşi participanţii la festivalul de la Cannes. În timp ce românii sinistraţi în urma cutremurului nu mai ştiau încotro s-o apuce, echipa MAE s-a fotografiat pioniereşte şi a pornit voios la drum către Italia.

Iată mai jos comunicatul şi câteva fotografii, precizăm încă o dată, făcute la sediul MAE din Bucureşti.


Comunicat de presă

Data:
25.05.2012

Ministerul Afacerilor Externe informează că joi, 24 mai 2012, o echipă a Consulatului General de la Bologna a efectuat două noi deplasări în zonele din regiunea Emilia Romagna afectate de cutremurul de la 20 mai 2012, pentru a oferi, în caz de nevoie, sprijinul necesar cetăţenilor români.

Deplasarea a vizat trei localităţi din provincia Modena – Finale Emilia cu fracţiunea Massa Finalese şi San Felice sul Panaro – în care locuiesc, potrivit statisticilor, aproximativ 400 de cetăţeni români. În taberele special amenajate în zonă sunt cazaţi în jur de 50 de cetăţeni români, cu care echipa consulară a intrat în contact pentru a se asigura că starea lor de sănătate şi condiţiile de cazare sunt bune şi pentru a se interesa dacă au nevoie de asistenţă.

În sprijinul funcţionarilor MAE aflaţi deja în teren, a plecat, în cursul zilei de astăzi, 25 mai 2012, o echipă consulară de la Bucureşti, pentru a evalua situaţia la faţa locului. Echipa aflată în zona calamitată va fi completată şi de un diplomat şi doi funcţionari consulari de la Consulatul General al României de la Milano.

Echipele consulare vor intra în contact cu românii afectaţi de seism pentru a le oferi sprijinul şi asistenţa consulară de care ar putea avea nevoie. Serviciile consulare de urgenţă (întocmirea documentelor de călătorie) vor fi oferite în regim de gratuitate de echipele MAE din teren.

Decizia de a suplimenta echipele trimise în teren a fost luată la nivelul conducerii MAE din dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor români care au avut de suferit in urma cutremurului, luând în considerare numărul mare de localităţi afectate.

De asemenea, Consulatul General al României la Bologna şi Ambasada României în Italia se află în contact permanent şi cu autorităţile locale (unităţile de criză organizate de prefecturile locale şi serviciile de protecţie civilă de la Ferrara, Modena) pentru a verifica situaţia cetăţenilor români afectaţi de cutremur.

Până la acest moment, la Secţia Consulară de la Roma a Ambasadei României nu s-a înregistrat nicio solicitare de asistenţă consulară legată de situaţia din Emilia-Romagna. La Secţia Consulară Roma funcţionează un număr de urgenţă, disponibil 24h din 24 – (0039) 345.230.24.89, afişat pe site-ul Ambasadei. De asemenea, cetăţenii români pot suna şi la Consulatul General de la Bologna pentru solicitări de asistenţă consulară la numărul de telefon de urgenţă: (0039) 349.117.82.20.

Echipa consulară va purta semne distinctive pentru a putea fi reperată cu uşurinţă, la faţa locului, de către cetăţenii români – vestă cu tricolorul şi stema României, inscripţii cu „ROMÂNIA – ASISTENŢĂ CONSULARĂ” etc.

La linkul de mai jos regăsiţi imagini cu echipa consulară care s-a deplasat astăzi în Italia: http://www.mae.ro/node/13621


 


După cutremur / Familie cu un copil operat, doarme în maşină: „Suntem abandonaţi!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare

Spectacol artistic de cântece și dansuri tradiționale la Rovigo