in

Tot mai mulți români disperați în Italia. „Am rămas de 10 zile pe străzi, bătut și tâlhărit”

Un român lansează un apel de ajutor, prin intermediul site-ului ŞtiriDiaspora.ro, după ce a rămas pe străzi, în Italia, chiar în plină criză de coronavirus. Bărbatul susţine că nu doreşte să se întoarcă acasă, ştiind situaţia de la graniţă, însă doreşte un loc de cazare sau ajutor pentru medicamente şi mâncare. Bărbatul fusese tâlhărit pe stradă şi de atunci are nevoie de ajutor medical, dar spitalele sunt pline.

Cătălin a povestit cum a ajuns un om al străzii în Italia, în toiul epidemiei de coronavirus.

„Am rămas de 10 zile pe străzi, în orașul Ferrara, Italia. Înainte stăteam în chirie la un moldovean, eram întors din ianuarie din România. Pe zece martie, când mai lipseau patru zile să reînnoiesc luna, după ce abia intrase codul roşu în vigoare, proprietarul mi-a zis să-mi caut în altă parte.

Eram cu bani puţini în buzunar pentru că nu muncisem decât două săptămâni, dar aş fi putut plăti măcar pe două săptămâni. Dar nu am găsit.

Am insistat în cele patru zile, dar nu și-a schimbat părerea. Deci pe 14 martie, cu bagajul după mine, am fost nevoit sa plec… Unde? Sau cum…? Am ajuns într un parc, foarte mare. În prima noapte am dormit puţin, eram foarte îngrijorat şi nu ştiam cum se va termina”, a spus românul, pentru ŞtiriDiaspora.ro.

Dat afară şi tâlhărit pe străzi

Ca şi cum necazul nu era deja destul, bărbatul a fost apoi bătut crunt şi tâlhărit.

„După trei zile, am fost lovit în cap de trei bărbaţi de culoare, în scopul de a fi tâlhărit. Mi-au luat borseta unde aveam ultimi 60 de euro și actele. Mai târziu am găsit actele aruncate pe jos. Telefonul a scăpat pentru că tocmai îl pusesem la încărcat într-un loc abandonat, dar unde mai este încă curent”.

„Am nevoie de ajutor. O spun cu lacrimi în ochi!”

Românul a început să cureţe parcul unde dormea şi primea bani de la trecători, însă ajutorul îi este insuficient. Are nevoie de mâncare, medicamente şi chiar un loc de dormit.

„Am stat o zi rău, dar nu puteam renunţa. A doua zi m-am apucat de făcut curăţenie în parc, aşa că după ce am adunat 25 de saci de gunoi, lumea care trecea cu căţeii la plimbare a început să mă întrebe ce şi cum. Mi-au adus o pătură, o pernă, ceva de mâncare, chiar şi 30 euro în prima zi. Ieri, din nou, am muncit toată ziua 15 euro şi ceva de mâncare. Aşa mi-am reînnoit opţiunea de internet pe telefon. Azi am muncit din nou, dar nimic, lumea iese foarte puţin.

Am nevoie de antibiotic. Mi-au rămas puţini bani, trebuie să şi mănânc. Sper că mâine cineva mă va ajuta. Sunt în a zecea zi, și nu vreau sa renunţ, o spun cu lacrimi în ochi! Nopţile sunt reci, şobolani peste tot, pe străzi nu-i chip de ieşit, e doar poliţia şi armata. Nu se mai glumeşte! „, a mai povestit Cătălin.

„Voi lupta până la capăt!”

„Am familie acasă, dar nu sunt prea înstăriţi. Surioara mea e gravidă în şase luni. Aş vrea ca măcar ei să îi fie bine. Am şi un băieţel de patru luni, dar e departe de mine, în altă parte a Italiei. Pentru el m-am întors. Sper să fiu tare şi să rezist în continuare”.

Băbatul a oferit şi un număr de telefon unde poate fi contactat pentru ajutor: 3391431353

„Dacă se poate găsi o soluţie, voi fi bucuros. Dacă nu, voi lupta pana la capăt! Pentru moment, am nevoie să supravieţuiesc, medicamente şi un loc de dormit”.

Românu nu doreşte să se întoarcă momentan în ţară:

„M-aş simţi ca un laş să mă întorc. Nu vreau să fiu un ghimpe în plus. E greu şi la ei. Plus de asta, sunt într-o zona unde Covid-19 e peste tot…”

Bărbatul a încercat să obţină ajutor medical, însă toate spitalele sunt pline.

„E imposibil! Spitalele nu primesc decât cazuri foarte grave. Am chemat în seara aceea o ambulanță. A venit, m-a consultat pe loc puţin şi atât. Doar că acum au început să iasă picături de puroi”.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Șeful Protecției Civile din Italia: „Pentru fiecare infectat oficial sunt 10 neînregistrați. Probabil sunt 600 de mii infectați până în prezent”.

Avioane pline cu români din Italia aterizează la Constanța, toată lumea intră în carantină pe litoral