in

Viață de infern pentru o italiancă stabilită în România și ajutorul neprețuit primit de la români

Viață de infern pentru o italiancă stabilită în România

Viață de infern pentru o italiancă stabilită în România – Și-a lăsat un loc bun de muncă în Italia și a venit în România, unde viața ei a devenit un coșmar fără sfârșit. Paola Bartolini, 58 de ani, s-a stabilit într-un sat din județul Buzău. A fost părăsită de bărbatul pentru care a venit, a rămas pe drumuri, s-a îmbolnăvit grav și recent i-a ars și singurul adăpost cer îi rămăsese. Ajutorul a venit de la Nicușor Ilie, coordonatorul unei asociații umanitare. Acesta a relatat povestea ei și a reușit să declanșeze o operațiune de ajutorare, dar de ajutor este încă nevoie.

Femeia a rămas pe drumuri după un incendiu devastator produs pe 13 ianuarie 2023, potrivit Adevărul.

Citește și ➡ Italian îngrozit de prețurile din România: „Ar trebui să coste jumătate față de Italia” – VIDEO

Viață de infern pentru o italiancă stabilită în România

Nicușor Ilie a postat un mesaj în care descrie situația Paolei Bartolini, italiancă ajunsă într-un sat din Munții Buzăului din România. După ce a venit în România cu zece ani în urmă, a trecut prin diferite probleme, incluzând abandonarea de către concubinul ei și diagnosticarea cu cancer genital. După ce a rămas pe drumuri, două localnice din satul Fișici au lăsat-o să locuiască într-o casă bătrânească într-o stare avansată de degradare.

Dar casa a ars în ianuarie 2023. „Din cauza sobei vechi, casa în care locuia Paula a ars aproape în întregime, rămânând din nou pe drumuri şi la capătul puterilor. Satul Fişici, mult spus sat, este o aşezare izolată din Munţii Buzăului, cu o populaţie foarte mică, aproximativ 50 de persoane, majoritatea locuitorilor fiind oameni simpli, la limita modestiei”, a scris Nicușor Ilie.

După mesajul lui Nicușor Ilie s-a declanșat o campanie de solidaritate. Femeia a primit alimente, produse de igienă și materiale de construcții cât să ajungă pentru repararea uneia dintre camerele mai puțin deteriorate de foc.

Ulterior, în vecinătatea gospodăriei, a fost amplasat și un modul de locuit pe un teren pus la dispoziție de localnicii din Fișici și nivelat cu un buldexcavator trimis de primăria Bozioru.

De la profesoară de italiană în România, la o afacere de succes în Italia. O poveste despre ambiție, curaj și determinare

Și-a lăsat locul de muncă din Genova

Paola Bartolini a venit în România cu zece ani în urmă, adusă la Bozioru de concubinul român pe care îl cunoscuse în Peninsulă. Atunci și-a abandonat locul de muncă într-un birou din Genova de monitorizare a traficului pe autostrăzi.

Venirea în România a marcat trecerea Paolei Bartolini într-o nouă etapă, sumbră, a vieții. La puțin timp după sosirea în satul de munte din județul Buzău, italianca a fost părăsită și abandonată într-o casă bătrânească, de unde ulterior a fost alungată de mama bărbatului. Destinul a continuat să-i fie potrivnic, italianca fiind diagnosticată cu cancer genital, în urmă cu câțiva ani.

„A cunoscut un român în urmă cu mai bine de un deceniu, originar din Bozioru. Convinsă că va duce o viaţă normală şi în România, s-a stabilit aici, urmând să rămână singură, a nimănui. Situaţia ei a devenit mai dramatică după ce a fost diagnosticată cu cancer intim. După ce a rămas efectiv pe drumuri, şi-au făcut milă două localnice din cătunul Fişici, lăsându-o să locuiască în casa bătrânească, locuinţă care era într-o stare avansată de degradare”, a transmis Nicușor Ilie.

Primăria din comuna Bozioru a găsit o alternativă în urmă cu câţiva ani pentru a-i acorda un ajutor social şi pentru a-i face o pensie măcar pentru limita supravieţuirii. În gospodăria pusă la dispoziție de moștenitoarele proprietarului, Paula viețuia alături de câteva pisici, până când incendiul de pe 13 ianuarie 2023 i-a zdruncinat din nou viața.

Artistă născută în România cucerește publicul italian. Și-a lansat primul album de covers de ziua ei. Cine este Loredana Errore

„În afară de pisici, nu mai are pe nimeni în această lume”

„Familia Paulei este formată din câteva pisici care i-au mai rămas ca alinare. În afară de ele, nu mai are pe nimeni în această lume, nici în Italia, ci doar câteva vecine sau cunoştinţe care-i mai oferă un sprijin când şi cum pot. (…) Este iarnă, oameni buni! O femeie dependentă de sondă după operaţia care i-a reabilitat puţin viaţa, a ajuns efectiv pe drumuri. Paula, aşa cum trăieşte, sub orice limită a existenţei, nu a dorit să se întoarcă în Italia, obişnuindu-se cu cele câteva vecine care-i mai sunt alături”, a mai transmis Nicușor Ilie, bărbatul care a decis să declanșeze o campanie umanitară pentru susținerea italiencei.

Potrivit acestuia, este nevoie în primul rând de bani pentru refacerea casei în care a fost acceptată să locuiască.

Contact: 0748.595.007 (Nicuşor Ilie).

IBAN Revolut: RO80 BREL 0005 5270 3806 0100

Italian ucis și apoi incendiat în România, principalii suspecți sunt amanta bărbatului și fostul soț al acesteia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Milano tânără murit șoc anafilactic tiramisu

Milano, o tânără de 20 de ani a murit de șoc anafilactic după tiramisu: ”Deserturi vegane și lactate produse împreună”

Milionar la loto cu 1 euro

Milionar la Loto cu 1 euro: „Banii au ajuns la un muncitor cu familie, sunt pe mâini bune”