in

Agricultura italiană stă pe umerii românilor. Suntem pe primul loc la angajați

În agricultura din Italia există angajați legal mai mult de 346 mii de străini care provin din 155 de țări diferite, cu 30.612.122 zile lucrate, reprezentând 26,2% din totalul forței de muncă necesare în mediul rural italian. Pe primul loc, la mare depărtare de locul secund, se află românii, în procent de aproape 30% din totalul angajaților străini, fără să se amintească și de cei care lucrează la negru.

Aceasta este rezultatul unei analize realizate de Coldiretti, care a colaborat la noul Dosar Statistic al Imigrației 2018.

Naționalitatea cea mai numeroasă – potrivit Coldiretti – este cea română, cu 110.154 muncitori, care este urmată de indieni, cu 32.370 de angajați, în principal angajați în activități agricole. Pe locul al treilea sunt marocanii cu 32.826, urmați de albanezi (30799), polonezi (13532), bulgari (12439), tunisieni (12,881) și slovaci (6337).

48,1% dintre lucrătorii străini în agricultură – Coldiretti – este concentrată în 15 provincii. Cele care au cel mai mare număr de lucrători străini sunt: Foggia (5,8%), Bolzano (5,4%), Verona (5,0%), Latina (4,1%), Cuneo (3,8%), Ragusa (3,7%), Salerno (2,6%), Ravenna (2,6%), Cosenza ( 2,4%), Trento (2,3%), Ferrara (2,2%), Forlì-Cesena (2,2%), Bari (2,1%), Matera (1,9%) și Reggio Calabria (1,9%).

Lucrătorii imigranți sunt o componentă integrată bine în structura economică și socială. Anumite ramuri din agricultură au ca muncitori de bază străinii ca și în cazul – adaugă Coldiretti – colectarii de căpșuni în zona Veronei, rădăcinoaselor în Friuli, merelor în Trentino, fructelor în Emilia Romagna, strugurii  în Piemont până la fermele de lapte din Lombardia unde sunt angajați în principal indienii iar macedonienii sunt implicați în principal în creșterea oilor.

Lucrătorii străini – a concluzionat Coldiretti – contribuie într-un mod structural și determinant în economia agricolă a țării și sunt o componentă esențială pentru a asigura producția Made in Italy de alimente din lume.

Sclavie, Italia printre țările cu riscul cel mai mare. Peste 100.000 de exploatați în agricultură

Mafia italiană, infiltrată în agricultură, produse renumite falsificate și contaminate

Sclavie, Italia printre țările cu riscul cel mai mare. Peste 100.000 de exploatați în agricultură

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ziua Armatei Române, sărbătorită la Roma, eveniment găzduit de ambasadorul României în Italia

Când pasiunea poate uni două continente: Radu Păltineanu, primul român care a cucerit Americile din șaua bicicletei