in

Atentat la Londra, doi cetățeni români răniți, „femeia a fost practic aruncată de pe pod în Tamisa”

Români răniți la Londra în atentat. Doi români au fost răniţi în atentatul de miercuri 22 martie de la Londra, soldat cu cinci morţi şi cel puţin 40 de răniţi.

 

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că unul dintre ei este în stare gravă: ”Una dintre cele 2 persoane de cetăţenie română rănite se află în continuare internată în stare gravă, iar cealaltă, care a fost rănită uşor în urma incidentului, a fost externată.”, a comunicat MAE, potrivit Mediafax.

Potrivit ambasadorului român la Londra, Dan Mihalache, este vorba de un cuplu de tineri turişti care se aflau pe podul Westminster, când atacatorul a intrat cu maşina în mulţime. Mai jos este fotografia femeii scoase din Tamisa, publicată de Daily Telegraph.

Femeia, care se află în stare critică, a fost practic aruncată de pe pod în Tamisa. Tânărul are o fractură la picior. Ce doi urmau să sărbătorească mâine ziua de naştere a unuia dintre ei, potrivit Gândul.

Premierul a discutat cu ambasadorul României în Marea Britanie despre românii răniţi în atentat

Sorin Grindeanu a avut convorbiri telefonice cu ambasadorul României în Marea Britanie despre starea românilor răniţi în atentatul terorist de la Londra şi este ţinut la curent în permanenţă, anunţă Guvernul României pe pagina de Facebook.

“Premierul României este informat permanent despre starea românilor răniţi în atentatul terorist de la Londra. În această seară prim-ministrul a avut convorbiri telefonice cu ambasadorul României în Marea Britanie, care l-a informat în legătură cu demersurile făcute de ambasadă pentru sprijinirea românilor afectaţi. Ne exprimăm solidaritatea cu poporul şi guvernul britanic şi condamnăm ferm orice act terorist”, se arată pe pagina de Facebook a Guvernului României.

“Cinci persoane, inclusiv presupusul autor al atacului, au murit, iar alte aproximativ 40 au fost rănite”, a declarat în cursul nopţii de miercuri spre joi Mark Rowley, ofiţer pentru combaterea terorismului în cadrul Scotland Yard.

Mai multe dintre persoanele rănite sunt în stare critică.

Autorul atacului, inspirat de ISIS, a fost împuşcat mortal de forţele de ordine după ce a lovit cu maşina intenționat mai mulți trecători, pe Podul Westminster din Londra, şi a înjunghiat mortal, la intrarea în curtea Parlamentului, un agent de poliţie, identificat drept Keith Palmer, în vârstă de 48 de ani.

Din cauza incidentului, sediul Parlamentului britanic a fost plasat în stare de alertă, sesiunea parlamentară fiind suspendată. Premierul Theresa May a fost evacuată din Parlament.

Circulaţia metroului în centrul capitalei Marii Britanii a fost oprită temporar.

Atac asupra Parlamentului britanic, alarmă de terorism la Londra: morți și răniți

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Atac asupra Parlamentului britanic, alarmă de terorism la Londra: morți și răniți

Preotul Beniamino Sacco despre româncele din Sicilia: «Femei însărcinate vin să-mi ceară ajutorul și vă spun că nu au rămas grele cu Sfântul Duh»