in

Decapitat și cu brațele tăiate în Sicilia: victima este un vasluian de 51 de ani care lucra la negru

S-a aflat identitatea cadavrului găsit într-o pădure din Sicilia, fără cap și fără brațe, executat în stil mafiot. Este vorba de un bărbat originar din Vaslui, Costel Ciobanu, de 51 de ani, care lucra la negru într-o fermă.

Potrivit publicației Vremea Nouă din Vaslui, dispariţia bărbatului a fost sesizată de sora lui, Laura, care, văzând că nu mai răspunde la telefon, a publicat pe grupurile de Facebook de români în Italia un anunţ: “El este fratele meu şi nu ştiu nimic de el de joi dimineaţa, lucra la o fermă în provincia Catania. Cine îl cunoaşte sau l-a văzut în perioada asta, vă rog, să-mi spuneţi. Vă mulţumesc!”.

Jurnaliştii italieni, care aflaseră de cazul bărbatului găsit mort într-o pădure, au sunat-o pe Laura, au pus cap la cap informaţiile şi, astfel, au ajuns la concluzia că este vorba de aceeaşi persoană. “Femeia a spus că poliţiştii sicilieni i-au confirmat că este vorba de fratele ei întrucât au găsit la faţa locului o geacă pe care o purta acesta. Haina avea inscripţionat un nume românesc – Petron (n.r. Petrică), iar aşa se numeşte fratele care i-a trimis-o. Urmează să se efectueze testul ADN pentru a afla cu certitudine că trupul omului aparţine lui Costel Ciobanu”, scriu jurnaliştii de la Caserta.

Modul în care acesta a fost ucis seamănă cu o executare în stil mafiot: l-au decapitat, i-au tăiat braţele, iar apoi l-au abandonat. Cel mai probabil, spun autorităţile italiene, acesta a fost ucis într-un alt loc, iar apoi transportat în pădure. Moartea lui datează din noaptea de joi 7 spre vineri 8 decembrie. Cadavrul a fost găsit întâmplător de nişte persoane care se plimbau cu câinii: «prima impresie a fost că e un manechin aruncat de cineva».

Procuratura din Caltagirone a deschis o investigaţie coordonată de magistratul Giuseppe Verzera. Acesta a cerut autopsia, testele toxicologice şi de ADN, pentru a ajuta anchetatorii să identifice cadavrul şi, de asemenea, indirect, pentru a clarifica motivul crimei. «Modul în care a fost găsit cadavrul are multe elemente asemănătoare practicilor mafiote, dar nu e exclus să se fi întâmplat în afara ambientului criminal, poate fi o răzbunare sau o ceartă între mai mulţi cetăţeni străini», a declarat magistratul. Părti ale corpului au fost amputate,  din primele investigaţii rezultă că ar fi fost folosită o armă deosebit de ascuţită, cum ar fi un topor sau o machetă. Conform primelor constatări, uciderea ar fi fost comisă într-un alt loc decât cel în care cadavrul mutilat a fost lăsat de unul sau mai mulţi ucigaşi: între pădurea de pini şi o râpă”.

Costel lucra, la negru, într-o fermă şi nu mai avea niciun semn de la el. Avea o relaţie foarte strânsă cu familia, vorbeau chiar şi de patru ori pe zi la telefon, ţinând-o la curent în ceea ce priveşte sănătatea şi munca la fermă. A văzut că nu mai răspunde la telefon şi i-a sunat pe colegii de muncă ai acestuia. A aflat, astfel, că acesta şi-a făcut bagajele la ora trei dimineaţa şi a plecat de acolo. Sora lui nu i-a crezut şi, după ce a aflat din presa italiană despre cazul bărbatului găsit mort, femeia, împreună cu un jurnalist de la Caserta, care vorbeşte româna, a contactat poliţia pentru a raporta coincidenţele.

Anchetatorii au mers la locul de muncă al bărbatului pentru a cerceta împrejurările în care acesta a murit. Este posibil și să fi fost omorât după o ceartă cu conaționalii.

Descoperire macabră la Caltagirone: cadavru fără cap și mâini. ”AR PUTEA FI UN ROMÂN”

”L-am văzut pe Andrei făcându-le bucăţi”. Mărturia şocantă a iubitei criminalului de la Albaredo

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ce povestesc italienii care decid să-și părăsească țara: «Reușesc să economisesc de cinci ori mai mult decât în Italia»

Novara, ascundea în TIR un tractor furat, șofer român arestat