in

După cutremurul din Marche, case pentru sinistrați construite cu români EXPLOATAȚI la sânge

Procuratura din Macerata a deschis o anchetă privind condițiile de muncă pe șantierele unde se construiesc locuințe SAE (Soluții locative de urgență) pe care Consorțiul Arcale, câștigător al licitației Protecției Civile Naționale, le realizează în zona din Macerata afectată de megacutremurele din 2016. Inițiativa procurorului Giovanni Giorgio este urmare a denunțurilor grave formulate, într-o conferință de presă, de secretarii Cgil și Fillea Cgil din Macerata, Daniele Taddei și Massimo De Luca.

Cei doi sindicaliști semnalaseră «grave neregularități, forță de muncă străină angajată fără respectarea normelor contractuale în vigoare în Italia», și chiar repatrierea celor care se accidentează, «fără a trece pe la spital». La fel ca în cazul unui muncitor român care s-a accidentat căzând pe gheață, și în loc să fie însoțit la spital urma să fie repatriat în România, fără bani și celular, fără să fi văzut nici măcar de departe serviciul de urgență, unde a fost în schimb însoțit de sindicaliști. «Am găsit muncitorul care se rănise și trecuseră 9 ore fără să fi primit îngrijiri, l-am dus la spital și i-am dat bani pentru mâncare și un telefon».

Muncitorul rănit a fost angajat de Europa srl. Pentru el, sindicatul a acționat în autonomie pentru a-i fi respectate drepturile. «Firma – povestește Taddei – avea obligația să declare accidentul la Inail în 24 de ore, dar nu a făcut-o. Dimpotrivă, când a predat lucrătorul chitanța de la urgență, angajații au aruncat-o. Astfel am trimis noi printr-o recomandată chitanța la Europa srl și la Inail, astfel ca procedura pentru accidentare să fie demarată din oficiu. În plus, am contactat și serviciile de inspecție de la Inps pentru a face lumină asupra acestui caz în particular și a situației în general».

«Protejarea drepturilor lucrătorilor față de orice formă de exploatare și de abuz constituie unul dintre scopurile esențiale ale biroului meu», a spus procurorul Giorgio.

Așadar, nu numai întârzieri la predarea căsuțelor (557 cele acordate în Marche față de 1.965 solicitate de 28 de primării), ci și exploatare. Sindicatul a semnalat la prefectură chiar și riscul unor infiltrări mafiote.

Recrutare în România

Consorțiul Arcale sau firmele care lucrează pentru acesta recrutează forță de muncă străină care nu se bucură de aceleași garanții contractuale cu ale lucrătorilor italieni. Potrivit Cgil și Fillea, în zona Ussita ar opera un ”caporal” român, ajutat de soție și fiică, care gestionează un flux de muncitori conaționali subplătiți și trimiși acasă la prima problemă. Sindicatul a semnalat prezența mai multor lucrători români, în special la Ussita, care ar fi recrutați în țară.

«Ceea ce ne-au spus – afirmă secretarul general provincial al Fillea Massimo De Luca – este că sunt ridicați din România. Recrutați de soția și fiica unui român care lucrează pe unul dintre șantiere, cu promisiunea de a câștiga 50 de euro pe zi. Bani care odată sosiți în Italia devin mult mai puțini sau chiar nu sunt dați deloc. Un mecanism care face să se suspecteze un caz de caporalat».

Sindicatul a anunțat că a fost contactat de ambasada română, care efectuează o monitorizare privind posibila exploatare de lucrători români și diverse forme de caporalat în diferite regiuni italiene.

Daniele Taddei, secretar provincial al Cgil a vorbit despre doi muncitori, un italian și un român, care au fost îndepărtați împotriva voinței lor din baza din Pieve Torino.

«Un funcționar de-al nostru era la baza din Pieve Torino – explică Taddei – și un muncitor i-a șoptit că era un bărbat accidentat în container. Această persoană nu a luat un euro, nu avea nici măcar un telefon și nu vorbea italiana.

Grație unui interpret a explicat că acum l-ar fi trimis în România. Avea piciorul umflat, alunecase pe gheață dimineață la 10. Când l-a întâlnit funcționarul nostru trecuseră deja 9 ore. Apoi l-a dus la spital unde i-au dat un prognostic de vindecare de 15 zile. I-am furnizat noi telefon mobil și bani pentru mâncare».

Represalii pentru proteste

Celălalt caz documentat e al unui italian. «Și el este cazat în baza din Pieve Torino. Ne-a contactat inițial pentru că voia o rambursare a cheltuielilor pentru benzina plătită de el pentru a se deplasa cu mașina sa de la bază la șantier. Însă situația descoperită e mult mai gravă. Din august până acum câteva zile a lucrat 10 ore pe zi, 6 zile din 7.

Firma i-a cerut să plece din bază însă contractul său nu se poate rezilia în mod verbal și are dreptul să rămână acolo. A fost unul dintre puținii care au refuzat să lucreze duminica. Și acum duminica în baracă nu mai funcționează încălzirea».

«Însă din păcate situația se dovedește și mai gravă decât credeam. Alți muncitori străini spun că au lucrat 7 zile din 7, de la 6 dimineața până la șapte seara cu jumătate de oră de pauză de prânz. Spun că uneori au lucrat chiar până la 21.30. Dintre acești muncitori, 95% mănâncă pe șantier. Abia au timp să-și mănânce sandvișul, doar seara ajung la cantine cu mii de probleme, în jurul orei 9 sau 10 seara».

Există ceea ce se poate documenta și apoi «ceea ce povestesc lucrătorii – povestește De Lucca. Spun că au călătorit din Pieve Torino cu un microbuz cu 9 locuri în care intrau 25. Acum, odată cu controalele, merg cel puțin 5 cu mașina și dacă sunt puncte de control merg direct pe jos».