Menu
in

George Bologan, ambasadorul României în Italia, a devenit cetăţean de onoare al comunei Sânmartin

Originar din localitatea Haieu, ambasadorul României în Italia, George Bologan, a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Sânmartin. În discursul său, George Bologan a vorbit despre bunicii şi părinţii lui, care l-au învăţat să fie „om în lume”. Titlul i-a fost decernat, duminică, 1 iulie, în cadrul Zilelor Comunei Sânmartin, potrivit Digi 24 Oradea.

„Ceea ce m-a ghidat în viaţă a fost tocmai această normalitate pe care am învăţat-o şi moştenit-o de la bunicii mei, prin simplitatea şi înţelepciunea lor. De la oamenii din copilările care vă sunt părinţi, bunici, rudenii, vecini. Aceşti oameni m-au învăţat cel mai frumos lucru: meseria de a fi om în lume. Primesc cu emoţie titlul, convins că trebuie să redescoperim gustul onoarei, al mândriei naţionale, care ne motivează la un comportament demn. Să redescoperim demnitatea, onoarea, lucrul făcut cu temei, nu cel făcut cu mântuială„, a declarat George Bologan pe scena evenimentului.

Bihoreanul George Bologan a studiat la Vatican, a activat ca jurnalist pe lângă Sfântul Scaun, iar între anii 2012 şi 2016 a îndeplinit funcţia de consul general la Milano.

În 2016, la propunerea preşedintelui Klaus Iohanis, a devenit ambasador al României în Italia.


George Bologan, avizat pentru postul de ambasador în Italia: ”Voi dezvolta cursurile de limbă, cultură și civilizație românească”

Ambasadorul George Bologan se întâlnește cu crema politicii italiene

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version