in

În 2011, 43 de români au murit la locul de muncă

În 2011, 43 de români şi-au pierdut viaţa la locul de muncă, se arată în raportul anual al Inail (Institutul Naţional de asigurare împotriva accidentelor de la locul de muncă), dat publicităţii pe 10 iulie. Numărul total al accidentelor denunţate de români a fost de 19.174.

Deşi numărul accidentelor la locul de muncă suferite de imigranţi este în scădere faţă de anul trecut (cu 3,1%), românii se situează pe primul loc printre străini, atât la numărul de accidente denunţate, cât şi numărul de decese.

Astfel, numărul accidentelor mortale, a scăzut, în perioada de referinţă, de la 141 la 138, iar numărul victimelor printre români a fost de 43.

Iulian Manta, funcţionar al sindicatului în construcţii Feneal Uil a comentat datele Inail: “E vorba de o statistică generală, o parte din cifre se referă la primele luni ale anului. Se ştie că cele mai multe victime, printre români, se înregistrează în construcţii, unde sunt şi riscuri mai mari”.

Manta aminteşte de cele mai recente două cazuri mortale, care au avut loc la Roma, în decurs de mai puţin de o lună: “Un muncitor şi-a pierdut viaţa după ce i-a explodat o grenadă în mână, altul a murit după ce a cedat platforma mobilă pe care lucra. E adevărat, de câţiva ani, primii la accidente mortale sunt românii. Situaţia muncitorilor este mult mai grea acum, de când avem de-a face cu criza. Multe firme taie din bugetul alocat pentru siguranţă şi angajează la negru. Alţi patroni îi dau afară pe muncitori, pur şi simplu. Sunt cazuri pe care le întâlnim zi de zi pe şantier. Sunt muncitori care acceptă să lucreze 8, 9 ore pe zi, pentru 35 de euro.

Unul din românii cu care am vorbit zilele trecute a lucrat trei luni de zile, şi nu a fost plătit. Românii, dar nu numai ei, acceptă orice. Îmi spun românii: “Nu pot să mă duc în stradă să fur”, de aceea acceptă să lucreze în condiţii uneori inumane, fără sisteme de protecţie. E ceva strigător la cer. Când vrem să intervenim, unii dintre ei refuză ajutorul nostru, pentur că sunt mulţumiţi totuşi că au un venit. Iar sindicatul nu poate face nimic împotriva voinţei lor”.

În legătură cu numărul accidentelor denunţate, Manta trage un semnal de alarmă: “Câte ar mai fi cele nu sunt declarate. Trebuie să ne gândim la toţi cei care lucrează la negru şi nu pot denunţa accidentele, sau cei care au un contract, dar sunt obligaţi de patroni să tacă, de teamă că vine inspectoralul. Cifrele reale, probabil, sunt duble”.

“În ultimii doi ani s-au pierdut 400.000 de locuri de muncă. Cu siguranţă, cel puţin 10% dintre aceşti muncitori lucrează acum la negru, deci riscurile sunt şi mai mari. Când trebuie să se întâmplă ceva, se întâmplă. E mult mai dureros atunci când lucrezi la negru şi nu ai niciun drept, deşi îţi rişti viaţa zi de zi, la locul de muncă!”, conchide Manta.

Miruna Cajvaneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Electrocutat la locul de muncă

Giani Huci: ”Ne detașăm total față de declarațiile lui Mocanu”