in

Infern de foc într-un spital Covid din București, patru pacienți morți, dintre care trei carbonizați

O altă tragedie lovește România. Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, la un salon de la parterul Spitalului Național de Boli Infecțioase Matei Balș, din Capitală. Bilanțul inițial este de patru morți, dintre care trei carbonizați.

Din primele informații, neconfirmate oficial, incendiul ar fi pornit de la o aerotermă dintr-un salon Covid, cu care probabil bolnavii încercau să se încălzească. În ultima vreme au fost probleme cu căldura la acest spital. A fost un incendiu extrem de violent, fiind vorba de o secție Covid unde se folosește oxigen.

Spitalul a fost renovat, instalația de oxigen este nouă, instalațiile electrice la fel. Procurorii au deschis dosar in rem (pentru faptă, nu pentru autor) pentru omor din culpă.

Peste 120 de pacienți, dintre care mulți infectați cu noul coronavirus, au fost evacuați și transportați la alte spitale.

Secretarul de Stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, prezent la fața locului, a transmis condoleanțe familiilor: „ „Condoleanțe familiilor pacienților care din păcate au murit, vorbim de patru persoane, trei găsite după ce s-a degajat fumul, din păcate carbonizate, și una care nu a putut fi resuscitată.

La ora 05:05 a fost apelul la 112, la 05:13 a fost primul echipaj sosit, la 05:14 a fost declanșat Planul Roșu și au fost mobilizate mai multe forțe: ISUBIF, SMURD, Spitalul Floreasca, Serviciul de Ambulanță, Poliția, Jandarmeria.”, a spus Arafat.

La spital a venit și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Sunt chiar aici la clădirea unde au fost pacienții, clădire mare, modernă. Focul pare să fi fost destul de violent, toată lumea a fost evacuată acum și există, din păcate, victime. Cauzele le vom vedea după analiza pe care o va face DSU.

Nu vreau să fac supoziții, ce știm e că e vorba despre unul dintre cele mai bine finanțate spitale din țară, un spital care a funcționat la turație maximă în această perioadă. Sunt, se pare, patru persoane care au decedat, este posibil să fie patru din informațiile de la fața locului. Gândul meu merge către familiile acestora”, a spus vineri dimineață ministrul Vlad Voiculescu.

Potrivit ISU București – Ilfov, focul a izbucnit în jurul orei 5.00, la parterul unui corp de cladire P+3, pe doua laturi. Focul a fost stins repede și au fost constituite echipe de căutare și salvare a persoanelor, în condițiile în care în clădire se aflau în jur de 120 de persoane.

În decembrie anul trecut, Institutul Matei Balș a rămas fără căldură după o avarie la rețeaua primară din sectorul 2, la fel ca și Spitalul Colentina. Primarul Nicușor Dan a declarat la acel moment că în cazul Spitalului Colentina, directorul – prevenit de anunț – a acționat corespunzător, iar pacienții n-au rămas în frig, fiind utilizate aerul condiționat, caloriferele electrice etc, potrivit G4Media.ro.

În 14 noiembrie 2020, zece persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit la secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Toți pacienții fuseseră internați pentru coronavirus.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rezultate spectaculoase ale studiului vaccinului anti-Covid în Italia: după a doua doză, au fost dezvoltați anticorpi la 100% dintre persoanele vaccinate

Românii își construiesc biserică la Olbia. Preotul Marian Găină: „Prima Sfântă Biserica Ortodoxă din mijlocul Mării Mediterane”