Menu
in

Jaf în vila din Lanciano, a fost capturat al patrulea român. Salvini: «Străin infam, tăietor de urechi»

Cel de-al patrulea membru al bandei care a jefuit vila familiei Martelli din Lanciano a fost arestat joi de polițiștii din Caserta, la Casal de Principe. Se numește Alexandru Bogdan Colțeanu și are 26 de ani. La început, datorită mărturiilor unor persoane care au fost victime ale jafurilor bandei, s-a presupus că ar putea fi italian, cu accent pugliez.

Alexander Bogadan Colțeanu s-a trădat atunci când a încercat să vândă, la Casal de Principe, în provincia Caserta, un ceas furat în vila familiei Martelli. Banii obținuți pe ceas îi trebuiau pentru a fugi din Italia. O mișcare complet greșită, deoarece anchetatorii l-au putut găsi fără probleme în zona Caserta. Oprit de poliție ca pentru un control de rutină, românul de 26 de ani le-a arătat la început un permis de conducere fals din România. Apoi, dându-și seama că polițiștii îl căutau chiar pe el, a încercat să fugă, dar a fost prins. Imaginile au fost filmate de camerele de supraveghere ale șoselei.

Momentele în care românul fuge, urmărit de mai mulți polițiști, a fost filmat de camerele stradale

Miercuri, ceilalți trei membri ai bandei fuseseră fost arestați: Cosmin Ion Țurlică, 20 de ani, Aurel Ruset, 25 de ani, și Aurel Costantin Țurlică, de 22 de ani. Doi dintre aceștia erau pe cale să fugă în România cu mașina folosită pentru asaltul asupra vilei celor doi soți (un Golf cu număr de Gorj) cu 3.400 de euro asupra lor, banii furați în timpul jafului de la vila soților Martelli.

Profilurile Facebook ale hoților arestați s-au umplut de comentarii contra acestora. Aurel Ruset, Ion ȚurlicăAurel Țurlică, Alexandru Colteanu

Vicepremierul și ministrul de Interne, Matteo Salvini, i-a felicitat pe investigatori: «Bine, a fost prins al patrulea tâlhar străin infam, se pare că e tăietorul de urechi».

UPDATE FOTO VIDEO Mulțimea a încercat să-i linșeze pe românii arestați la Lanciano: «Sunteți animale!». Cine sunt cele trei bestii

Bandiții care taie urechi în Italia sunt români: arestați autorii jafului din Lanciano

https://www.gazetaromaneasca.com/observator/actualitate/italia-socata-de-un-jaf-la-lanciano-un-chirurg-si-sotia-torturati-banditii-au-taiat-femeii-ureche-salvini-sa-putrezeasca-inchisoare/

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version