in

Ministrul Cristian David: „La Roma am făcut primul pas concret din acest mandat”

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a venit pe 29 ianuarie într-o vizită oficială la Roma, prima vizită în străinătate în calitatea sa de ministru. S-a întâlnit cu Adina Lovin, însărcinat cu afaceri ad interim la Ambasada României la Roma, apoi cu Federico Rocca, consilier la Primăria Romei, iar seara a fost prezent în tribună la Pala Enel din Civitavecchia, la meciul naţionalelor de polo ale României şi Italiei. În program a avut şi o întâlnire organizată de Asociaţia Românilor din Italia, la Accademia di Romania, în care s-a discutat despre iniţiativa înfiinţării Camerei de Comerţ România Italia, dar şi despre integrarea comunităţii de români.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire informală, s-a transformat într-un eveniment extrem de important, aşa încât ministrul Cristian David a declarat că „este primul pas concret pe care-l realizez în acest mandat„.

Camera de Comerţ România Italia

La începutul lunii decembrie, la prima ediţie a Târgului România Italia, s-au pus bazele Camerei de Comerţ bilaterale România Italia, iniţiativă oficializată apoi prin înregistrarea Asociaţiei de dezvoltare bilaterală România Italia. După vizita la Bucureşti a unor membri fondatori ai structurii, Eugen Terteleac, Corneliu Dinu şi Antonello Ieffi, la Roma a avut loc, în prezenţa ministrului, o a doua întâlnire pe această temă, care a dovedit potenţialul şi proporţiile iniţiativei.

Cristian David, întâlnire cu delegaţia condusă de preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia

Gazda, Daniela Crăsnaru, directoarea Accademiei, a deschis întâlnirea. Eugen Terteleac a explicat că ideea înfiinţării unei Camere de Comerţ a românilor din Italia a fost prevăzută încă din 2003 în statutul Asociaţiei Românilor din Italia.

„Firmele româneşti din Italia au nevoie de o structură organizată care să le tuteleze şi să le ofere, în măsura posibilităţilor, o serie de servicii.” Camera de Comerţ românească din Italia poate avea un rol important şi în relaţiile comerciale dintre cele două ţări, având în vedere schimburile comerciale bilaterale care au ajuns la cifra record de 13 miliarde de euro, „aceeaşi cifră a schimburilor comerciale dintre Italia şi India”, a mai subliniat Terteleac.

Corneliu Dinu (foto), secretarul general al Camerei de Comerţ, consilier ştiinţific la Comitetul român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR- CME), a făcut o comparaţie între cele 30.000 de firme italiene care funcţionează în România şi cele 50.000 de firme înfiinţate de românii din Italia. Mai mult, a spus Corneliu Dinu, 1,5% din PIB-ul Italiei este produs de români!

Un semn bun

Dr. Alessandra Bianchi, vicepreşedinte la organizaţia Confartigianato din provincia Roma, a fost de acord că înfiinţarea acestei Camere de Comerţ este binevenită, fiind un pas foarte important pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi culturale dintre cele două ţări. Este nevoie de un raport de încredere între organizaţiile româneşti şi italiene, a mai spus Alessandra Bianchi, considerând deja Camera de Comerţ România Italia un partener de încredere.

Confartigianato Imprese Roma reprezintă circa 8.000 de firme de pe teritoriul Romei şi provinciei. Are 16 birouri la Roma şi 10 în provincie şi oferă servicii esenţiale pentru firme, cum ar fi obţinerea de credite, consultanţă administrativă, legală, financiară, cursuri de formare, certificarea calităţii, etc.

La întâlnirea de la Accademia di Romania a fost prezent şi preşedintele Confartigianato Roma, Mauro Mannocchi, în acelaşi timp preşedinte al Pavilionului Expoziţional „Fiera di Roma„, care a apreciat înfiinţarea Camerei de Comerţ ca un „semn bun” al dezvoltării ţesutului de afaceri în comunitatea românească. „În sectorul construcţiilor, 30% dintre noile firme înscrise au titulari români. Suntem încântaţi să dăm o mână de ajutor firmelor româneşti din Italia.”

Legături culturale

O altă personalitate care a aplaudat iniţiativa a fost Prof. Dr. Ing. Fausto Capalbo, preşedintele ICEPS (Istituto per la Cooperazione Economica Internazionale e i Problemi dello Sviluppo), organizaţie fondată în 1966, recunoscută de Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite. Fausto Capalbo a promis tot sprijinul organizaţiei sale şi a urat succes iniţiativei.

Senatorul UDC Riccardo Milana (foto alături de Alessandra Bianchi) şi-a făcut timp în campania electorală „pentru a aduce salutul secretarului partidului, Lorenzo Cessa, şi a preşedintelui Pier Ferdinando Casini”, felicitând Asociaţia Românilor din Italia pentru iniţiativă şi promiţând tot sprijinul. „Suntem angajaţi în acest proiect al vostru, convinşi de importanţa legăturilor nu doar comerciale, ci în primul rând culturale dintre România şi Italia”, a spus Milana.

„Cred că înfiinţarea unei Camere de Comerţ comune a celor două ţări este foarte, foarte oportună”

Forţe proaspete

Secretarul de stat de la Ministerul de Interne, prof. Saverio Ruperto (foto), delegatul ministrului de Interne pentru imigraţie, a adus „salutul guvernului italian pentru această iniţiativă lăudabilă, mai ales având în vedere momentul economic de criză pe care-l traversează economia occidentală, în particular cea italiană, de aceea sunt utile astfel de iniţiative care tind să largească graniţele statelor.

Cred că înfiinţarea unei Camere de Comerţ comune a celor două ţări este foarte, foarte oportună, nu doar pentru rădăcinile culturale comune dintre Italia şi România sau pentru rădăcinile creştine comune… Economia românească se dezvoltă şi deci are nevoie de experienţa ţărilor occidentale, iar economia italiană are nevoie de forţe noi, proaspete, de iniţiative de afaceri mai convinse. O Cameră de Comerţ poate ghida firmele… Dau susţinerea mea personală la această iniţiativă, care sper să îşi arate roadele.”

Ruperto (Interno): „L’ Italia ha bisogno di imprenditori immigrati”

Un pas înainte

Cristian David, ministrul delegat pentru diaspora, a vorbit despre semnificaţia evenimentului ca despre un pas înainte în consolidarea comunităţii: „Este primul pas concret pe care îl realizez în acest mandat. Noi şi italienii suntem uniţi nu numai de istorie şi religie, ci şi de prezent şi mai ales de un viitor comun.

Înţeleg foarte bine şi susţin dezvoltarea schimburilor economice, dar ce mi se pare cel mai important este că organizarea şi reprezentarea românilor din Italia a evoluat şi au apărut premizele acestui pas înainte. Pe lângă dimensiunea economică, acest eveniment are o însemnătate specială, este pornit din comunitate şi aceasta este valoarea principală a acestui proiect. Mă bucur să fiu aici, să contribui la acest pas înainte.”

Cristian David a adus aminte de perioada în care era ministru de Interne şi în Italia explodase cazul Mailat. Au fost momente mai puţin plăcute şi „eram încercaţi de un sentiment de frustrare„, a spus David, pentru că munca şi realizările majorităţii românilor erau pe planul doi.

Acele momente au fost depăşite complet şi am trecut într-o nouă etapă de integrare. Faptul că a fost înfiinţat postul de ministru pentru românii de pretutindeni, care să se ocupe în special de comunităţile mari de români, cum sunt cele din Italia sau Spania, arată că Guvernul României s-a adaptat la această nouă realitate.

În final, Adina Lovin, însărcinata cu afaceri a.i. la Ambasada României, a mulţumit Asociaţiei Românilor din Italia pentru organizarea întâlnirii şi a promis tot sprijinul şi disponibiltatea pentru această iniţiativă.

E.C.

La întâlnire au participat mai mulţi întreprinzători români din Roma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii, alungaţi de autorităţi dar doriţi de angajatorii din UK

Echipa naționala a României, susținută de conaţionalii veniți de la 100 de km distanță