in

Nava-Școală Mircea, emblema Marinei Române, va acosta în Italia, în portul din Napoli

Nava-Școală Mircea, emblema Marinei Române, Ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii, va acosta în Italia, în portul din Napoli, în perioada 30 aprilie-4 mai 2022. 

Vasul va putea fi vizitat conform următorului program:

  • 30 aprilie 2022, între orele 15.00-18.00
  • 1, 2, 3 mai 2022, între orele 09.00-13.00, respectiv între orele 15.00-18.00

Cursuri de limba română în școlile din Italia, iată cum vă puteți înscrie copiii

Nava-Școală Mircea va acosta în Italia

Nava-Școală a plecat din portul militar Constanța la 24 martie 2022, a avut escale în porturile Souda din Grecia, Sète din Franța, Castellón din Spania, iar după Napoli, Italia va poposi la Istanbul în Turcia.

Nava va reveni la Constanța la 17 mai 2022, în ziua în care se împlinesc 83 de ani de la intrarea în Serviciul Marinei Militare Române.

La bordul velierului se află 94 de elevi din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari ai Forțelor Navale “Amiral Ioan Murgescu”.

Bricul Mircea este cea mai longevivă navă a Marinei Militare Române, fiind construit în anul 1938 în șantierul naval din Hamburg, iar în anul 1939 a intrat in serviciul Marinei Militare Române.

Nava a fost botezată „Mircea” ca și înaintașul său „Bricul Mircea” (1882-1944), purtând numele domnitorului Mircea cel Bătrân, întregitorul Țării Românești până la „Marea cea mare”. Figura lui Mircea formează galionul navei.

După reparațiile capitale și modernizările făcute în anul 1966 – la același șantier naval unde a fost construită – și între anii 1994-2002, la Șantierul Naval Brăila, a devenit nava cea mai modernă dintre „surorile” ei.

Ambasada României la Roma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3.5]
copil parcare uitat ungaria

Româncă din Italia, plecată cu autocarul în țară, ȘI-A UITAT COPILUL într-o parcare din Ungaria

Tortona, sfârșit crunt pentru un șofer român, a ars de viu în cabina camionului după o ciocnire