in

NU mai există RESTRICŢII pentru muncitorii români în Uniunea Europeană

Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari au fost ridicate în toate ţările UE, de la 1 ianuarie 2014.

La 7 ani de la aderarea României la UE, ultimele nouă ţări care aveau diverse restricţii la angajările muncitorilor români – Spania, Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie – au eliminat orice piedică de pe piaţa muncii, muncitorii români având acum aceleaşi drepturi pe piaţa muncii cu orice cetăţean european.

Elveţia, care nu este membră a Uniunii Europene, dar care a semnat acordul asupra liberei circulaţii a persoanelor, menţine restricţiile pentru români. Va putea menţine aceste restricţii până la 31 mai 2019.

Momentul obţinerii drepturilor depline a fost precedat de dispute aprinse şi temeri ale unor ţări, în frunte cu Marea Britanie, Germania şi Olanda, în legătură cu impactul pe care ridicarea restricţiilor îl va avea pentru piaţa muncii din aceste ţări.Retorica politicienilor de dreapta şi campaniile unor tabloide au alimentat teama de o „invazie” a românilor şi bulgarilor după 1 ianuarie.

În Marea Britanie, guvernul conservator a introdus noi reguli de obţinere a alocaţiilor sociale pentru imigranţi comunitari, în încercarea de a preveni un eventual aflux de aşa-numiţi „turişti de beneficii sociale” după 1 ianuarie 2014. Solicitanţii de locuri de muncă din Uniunea Europeană nu vor mai putea pretinde ajutoare de şomaj în primele trei luni de şedere în Marea Britanie. În plus, şomerii europeni nu vor mai primi alocaţii pentru locuinţă, indiferent de data la care au venit în Marea Britanie.

Românii au fost în centrul atenţiei şi în Olanda, unde Partidul Libertăţii (PVV, extremă dreapta), condus de Geert Wilders, a cerut prelungirea restricţiilor. Deşi 8 din 10 olandezi, conform sondajelor, nu au dorit eliminarea restricţiilor, Parlamentul de la Haga a decis să deschidă piaţa muncii. Dar şi în Olanda au fost luate anumite măsuri: Imigranţii vor fi excluşi de la acordarea ajutoarelor sociale în primii şapte ani de rezidenţă, iar durata de rezidenţă pentru obţinerea cetăţeniei a crescut de la cinci la şapte ani.

În Germania, în coaliţia de guvernare au apărut conflicte pe tema unui posibil val de imigranţi români şi bulgari. Politicieni conservatori din Uniunea Creştin Democrată (CDU) au cerut măsuri pentru limitarea accesului noilor veniţi la ajutoare sociale. Social-Democraţii germani însă nu sunt de acord cu niciun fel de restricţii impuse românilor şi bulgarilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Revelion de neuitat: Şi-a pierdut patru degete din cauza exploziei unei petarde

Banca Transilvania a deschis o filială la Roma, destinată în special românilor