in

O parte dintre migranții opriți de Salvini să debarce vor fi trimiși în România

Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a anunţat miercuri că cei 47 de migranţi blocaţi de 12 zile pe nava de salvare Sea-Watch 3, în Sicilia, vor avea permisiunea de debarcare în Italia în orele următoare, urmând a fi repartizaţi între şapte state europene, printre care şi România.

”Luxemburg tocmai s-a adăugat listei de ţări prietene care au răspuns invitaţiei noastre (de a prelua migranţi). Acum suntem şapte state. În orele următoare vor începe operaţiunile de debarcare”, a declarat Conte într-o conferinţă de presă la Milano, potrivit Agerpres.

Din acest grup de ţări mai fac parte Italia, Franţa, Germania, Malta, Portugalia şi România.

Nava Sea-Watch 3 sub pavilion olandez, închiriată de organizaţia neguvernamentală germană cu acelaşi nume, se află acum ancorată la circa 2 km de portul Siracusa, din estul Siciliei.

La bordul său se găsesc cei 47 de migranţi salvaţi la 19 ianuarie.

Debarcarea lor a fost blocată de ministrul de Interne Matteo Salvini, care în acest fel a dorit să sensibilizeze Europa cu privire la fluxul de migranți din Mediterana pe care Italia a trebuit să-l gestioneze singură până acum. Acum o instanță din Sicilia cere judecarea lui Salvini pentru „sechestru de persoane”, cu referire la un alt caz în care ministrul a interzis debarcarea în portul Catania a 177 migranți, aflați pe nava Diciotti a Gărzii de Coastă.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român din Texas vrea să candideze la Parlamentul European: «Românii din Diaspora sunt cei mai nedreptățiți cetățeni români»

Civitanova Marche, româncă de 30 de ani, găsită moartă într-o mașină, era cunoscută ca o fată sensibilă şi plină de viaţă