Menu
in

Orban: Cine vine doar pentru TREI ZILE în România dintr-o țară cu risc mai ridicat, ar putea scăpa de carantină. Iată cum

Premierul Ludovic Orban a anunțat reintroducerea restricțiilor pentru cetățenii care vin din țările care au un nivel de infectare, pentru ultimele 14 zile, mai ridicat decât al României.

Persoanele care vin din țări cu un grad de infectare mai ridicat decât al României pentru doar trei zile, nu vor intra în carantină dacă vor prezenta un test Covid negativ nu mai vechi de 48 de ore.

”Știți că nu am mai actualizat lista țărilor, pentru că la nivel european a fost o dezbatere și am așteptat să se ia o decizie privind modalitatea unitară de introducere a măsurilor privind deplasările în cadrul UE, între țări.

Nu s-a luat o decizie, de aceea vom decide luni în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de infectare superior celui din România, pe ultimele 14 zile.

Aceste restricții vor fi mai nuanțate.

Pentru cei care vin în România și stau aici o perioadă de maximum 3 zile nu se va impune obligația carantinării, dacă vin cu un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în țară”, a declarat Orban.

Situația va fi diferită, însă pentru cei care vor sta mai mult de trei zile.

”Dacă vor să stea mai mult de 3 zile, vor avea la dispoziție două variante. Carantină 14 zile, în cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar în cazul în care testul este negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieși din carantină”, a adăugat Orban.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version