in

Sinucideri ȋn ȋnchisorile italiene, iată cazurile unor români care s-au declarat mereu nevinovaţi

Aproape 70 de deţinuţi şi-au luat viaţă ȋn ȋnchisorile din Italia, de la ȋnceputul anului- iată situaţia dramatică prezentată printr-un comunicat, de către Asociaţia Antigone şi alte organizaţii politice şi non-guvernamentale, care monitorizează permanent situaţia din penitenciarele italiene.

Printre cazuri de sinucidere , se numără şi câteva morţi suspecte. “Observatorul cu privire la morţile din penitenciare” a expus, ȋn raportul menţionat, cazurile unor deţinuţi care s-au sinucis ȋn condiţii suspecte, unii fiind acuzaţi de delicte minore, sau ale altor deţinuţi, care au susţinut mereu că sunt nevinovaţi. Printre cazurile prezentate, se numără şi cele ale câtorva cetăţeni români.

Cazurile

Raportul complet AICI

Unul din cazurile prezentate de raport este cel al românului de 30 de ani care şi-a pus capăt vieţii ȋn ȋnchisoarea de la Civitavecchia, la 31 martie 2005, la trei ore după ce a judecătorul pentru ancheta preliminară a confirmat punerea ȋn arest. Românul era acuzat de extorsiune de către o conaţională, dar a negat mereu orice responsabilitate.

Alt caz citat de “Observator” este cel al românului Vasile Tănase, de 28 de ani, care s-a spânzurat ȋn celula sa la Frosinone pe 22 august 2004, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de ȋnchisoare pentru că ar fi favorizat imigraţia clandestină, tânărul susţinând mereu că a fost confundat cu altcineva, după cum a povestit avocatul său, ulterior

In acelaşi penitenciar de la Frosinone, cu doar o lună ȋnainte, s-s spânzurat şi Nicolae Doru, de 37 ani. Doru a fost condamnat la ȋnchisoare pentru că nu ar fi respectat un ordin de expulzare din Italia, după ce fusese condamnat pentru furt. Doru a susţinut mereu că este victima unei greşeli judiciare.

Un alt român de 38 de ani, Cristian Butnaru, s-a sinucis pe 28 iunie 2007, ȋn ȋnchisoare de la Messina (Sicilia), unde era reţinut pentru că ar fi opus rezistenţă la arest.

"Recordul" in luna februaie 2011

Numai ȋn luna februarie, ȋntr-o săptămână, trei cetăţeni români s-au sinucis ȋn penitenciarele din Peninsulă, după cum a semnalat şi publicaţia noastră

Cel mai recent caz

Cel mai recent caz de sinucidere printre deţinuţii români este cel al lui Silviu Preda (41 de ani), arestat ȋn martie pentru rele tratamente ȋn familie. Neavând antecedente penale, românul s-ar fi putut alege cu arest la domiciliu. Se pare ȋnsă, că Preda a intrat ȋn depresie după ce soţia i-a comunicat că nu ȋi va permite să-şi execute pedeapsa la domiciliul conjugal. Pe 1 iulie, românul şi-a pus capăt zilelor, legându-şi ştreangul de gât.

Reactii

Si ȋn urma cazurilor semnalate de către “Gazeta românească” ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis, pe 30 martie 2011, o scrisoare omologului său italian, Angelino Alfano, cu privire la românii care s-au sinucis în ultimele luni în închisorile din Peninsulă, arătându-şi “ȋngrijorarea” faţă de sinuciderile românilor.

Miruna Căjvăneanu

Citeşte şi:

Italia/ Deţinuţi români sinucigaşi, ministrul justiţiei român „îngrijorat”

2011/ Trei deţinuţi români sinucigaşi într-o săptămână
Un român de 34 ani s-a sinucis în închisoare la Veneţia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tremonti taie pensiile badantelor măritate cu bătrânii asistaţi

Regizorul Tocilescu şi Tamara Buciuceanu, stele pe Walk of Fame din Bucureşti