in

Tremonti taie pensiile badantelor măritate cu bătrânii asistaţi

Rectificarea de buget propusă de ministrul Tremonti redimensionează în mod drastic pensia de urmaş pentru tinerele care s-au căsătorit cu un bătrân. Cu cât a durat mai puţin căsătoria, cu atât mai puţini bani vor primi.

Este dificil de prevăzut ce va fi cu adevărat, la final, cu rectificarea de buget de 40 de miliarde asupra căreia lucrează (şi discută aprins) guvernul. In proiectul pregătit de ministrul Economiei Giulio Tremonti iese în evidenţă o normativă pentru tăierea pensiilor de urmaş încasate de tinerele văduve ale unui bătrân.

De la 1 ianuarie 2012, se citeşte într-un text difuzat de agenţiile de presă, pensia de urmaş "este redusă, în cazurile în care căsătoria cu decedatul a fost contractată când acesta avea vârsta peste 70 de ani şi diferenţa de vârstă între soţi este mai mare de 20 de ani, cu 10% pentru fiecare an de căsătorie cu decedatul lipsă până la împlinirea a 10 ANI".

Să încercăm să-l traducem într-un exemplu. Giorgio, de 72 de ani, s-a căsătorit cu Mihaela, de 43 de ani, şi după doi ani de căsătorie s-a dus într-o lume mai bună. Dacă potrivit legii actuale (este numai un exemplu),

Mihaela ar avea dreptul la o pensie de urmaş de 1.000 de euro pe lună, odată cu modificarea dorită de Tremonti ar băga în buzunar numai 200. Adică cu 80% mai puţin, din moment ce îi lipseau 8 ani până la sărbătorirea a zece ani de căsătorie. Normativa este studiată avându-se în vedere căsătoriile tot mai frecvente dintre bătrâni italieni şi tinere străine, care deseori sunt îngrijitoarele lor: acum circa trei mii pe an potrivit unei estimări recente a Associazione Matrimonialisti Italiani. O realitate care, dincolo de motivaţiile care duc cuplul la altar (iubire adevărată? interes? recunoştinţa bunicuţului faţă de cea care îl îngrijeşte?) este o povară pentru visteria sistemului de protecţie socială, constrânsă să plătească pensia decenii la rând pentru văduva supravieţuitoare.

In Parlament, de altfel, se lucrează de mai mult timp la o înăsprire privind pensiile de urmaş. şi este dificil ca propunerea conţinută în proiectul pregătit de Tremonti să întâlnească vreo opoziţie în rândul colegilor săi de guvernare.

Elvio Pasca

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român în lupta uriaşilor: Valentin Preda, cavaler de Pisa (VIDEO si Galerie foto)

Sinucideri ȋn ȋnchisorile italiene, iată cazurile unor români care s-au declarat mereu nevinovaţi