in

Traian Băsescu: ”Comunitățile românești din străinătate sunt fragmentate și se acuză reciproc. Pe acestea nu le putem finanța, compromit statul”

Preşedintele Traian Băsescu a participat luni, la lucrările celei de-a XI-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului. Șeful statului a cerut corectitudine din partea diasporei în prezentarea realităţilor din comunitățile de unde vin şi a susţinut că principala problemă a românilor din străinătate este lipsa de solidaritate.

Întrebat despre problemele românilor din Spania și Italia, președintele Traian Băsescu a răspuns că ”aceștia trebuie ajutați pentru că ei sunt o greutate decisivă pentru balanța țării

După ce a ascultat problemele prezentate de liderii comunităților românești din străinătate, președintele Traian Băsescu a subliniat faptul că situația lor îi este foarte cunoscută și că după părerea sa, principala problemă este lipsa unității și a solidarității între asociațiile românești. ”Primul lucru pe care trebuie să-l facem este solidaritatea românilor din afara frontierelor între ei.”

”(…) Primul lucru pe care aş vrea să vi-l cer este solidaritatea românilor în afara frontierelor. Nu e o situaţie atipică. Am găsit-o şi în SUA, şi în alte ţări. Sunt comunităţi destul de mari care sunt fragmentate în asociaţii şi de aceea nu sunt luate în consideraţie de guvern. Se acuză reciproc… Dacă vreţi ca România să fie eficientă în a vă sprijini ne trebuie corectitudine şi solidaritate. România a dovedit că poate finanţa programe pentru recuperarea românismului”, a mai spus Traian Băsescu.

De asemenea șeful statului a ținut să precizeze că asociațiile care nu doresc unitatea românilor în afara țării pot compromite acțiunile statului iar în acest caz nu vor exista finanțări. ”Sunt comunităţi destul de mari care sunt fragmentate în asociaţii şi de asta nu sunt luate în seamă de guverne, pentru că una ridică o problemă, altă asociaţie ridică altă problemă şi, pe cât posibil, împotriva celeilalte. Se acuză reciproc, se suspectează că sunt infiltrate de serviciile de informaţii ale statelor unde trăiesc. (…) Nu vom finanţa activităţi serioase acolo unde solidaritatea în comunitatea românilor nu există, pentru că n-avem cum. Statul român riscă să se compromită pentru că alte asociaţii ar acuza finanţarea unor asociaţii despre care ceilalţi spun că sunt infiltrate, ca sunt securiste, că sunt mai ştiu eu cum.

Nicio referire importantă despre românii din alte state, în afara celor din jurul granițelor țării. Întrebat la sfârșitul întâlnirii despre românii din Italia și Spania, președintele a răspuns scurt: ”…aceștia trebuie ajutați pentru că ei sunt o greutate decisivă pentru balanța țării

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Exclusiv GR / Micșorarea taxelor consulare, școli particulare și facilități fiscale pentru românii care vor să se întoarcă din străinătate. Iată programul Partidului Mișcarea Populară pentru Diaspora

Moare după naștere la Imperia, medici anchetați pentru omor din culpă