in

Venit de cetățenie în Italia, peste 23.000 de români au depus cerere. Se primesc în medie 520 de euro pe lună

Peste 100.000 de cereri de „venit de cetățenie” (reddito di cittadinanza) din partea străinilor au fost înregistrate până acum de INPS, institutul italian de asigurări sociale. Din totalul cererilor prezentate, de 946.000, la sfârșitul lunii aprilie, 116.000 au fost prezentate de cetățeni UE și extracomunitari.

Dintre acestea, cererile depuse de cetățenii extracomunitari care locuiesc în Italia timp de zece ani sunt 86.000, restul fiind depuse de europeni, românii fiind pe locul 1 la numărul de cereri depuse de comunitari.

INPS anunță că au fost primite 23.335 cereri din partea cetățenilor români, până la sfârșitul lunii aprilie. Statistic, rata de refuz este de circa 25%, așadar aproape 20.000 de români ar putea primi acest ajutor social introdus de guvernul Di Maio – Salvini. Beneficiul ar trebui să ajungă la 700.000 de familii înainte de alegerile europene și la 1,3 milioane până la sfârșitul anului.

Măsura a intrat în vigoare în urmă cu două luni. Până acum, au fost distribuite circa 490.000 de carduri în oficiile poștale, cu sumele acordate. Multe polemici pentru sumele mici primite de solicitanți, având în vedere metodele de calcul al acestui venit.

Pentru circa o treime din cazuri, a fost primită pe card o sumă egală sau mai mică de 300 de euro, așadar mult mai mică decât cei 780 de euro promiși de mișcarea Cinquestelle, iar pentru 60.000 de carduri, suma este chiar mai mică de 100 de euro. În medie, solicitanții au primit 520 de euro. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, în luna aprilie, au fost transmise mai puțin de 140 000 de aplicații pe platforma INPS, față de 806.000 de cereri trimise în martie. Pentru Mișcarea 5 Stele, este un dezastru.

«Criminali». Luigi Di Maio, vicepreședintele Camerei Deputaților de la Roma și potențial premier, a declarat război românilor

«Criminali». Luigi Di Maio, vicepreședintele Camerei Deputaților de la Roma și potențial premier, a declarat război românilor

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sfântul Gheorghe, sărbătorit în a doua zi de Paște. Credințe și superstiții păstrate până în zilele noastre

Papa Francesco: «Evitați bârfa!»