in

Victor Ponta vine la Roma, se va întâlni cu Matteo Renzi şi Papa Francisc, nu se va întâlni cu românii din Italia

Primul ministru al României, Victor Ponta va ajunge în această seară la Roma cu o aeronavă militară de tip „Spartan”. Premierul român va rămâne la Roma până sâmbătă 1 martie. Vizita va avea trei puncte importante: întâlnirea cu noul premier italian Matteo Renzi, întâlnirea cu Papa Francisc şi participarea la o reuniune a Partidului Socialiştilor Europeni (PES). Nu are prevăzută în program nicio întâlnire cu comunitatea din Italia.

La Roma, potrivit unui comunicat la guvernului, Victor Ponta se va întâlni cu Matteo Renzi, Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, şi va fi primit în audienţă privată de către Sanctitatea Sa Papa Francisc. Din delegaţia care îl va însoţi pe primul-ministru face parte şi Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe.

Victor Ponta: „Pentru binele românilor din Italia, îi urez succes lui Matteo Renzi”

Întâlnirea cu Renzi va avea loc vineri, 28 februarie, la ora 16.00. Pe agenda discuţiilor dintre cei doi prim miniştri figurează cooperarea politică şi economică bilaterală dintre Romania şi Italia în cadrul Parteneriatului Strategic, precum şi teme de actualitate de pe agenda europeană, cu accent pe priorităţile Preşedinţiei italiene din semestrul II 2014 şi obiectivele susţinute de România.

Sâmbătă, 1 martie, Victor Ponta va fi primit în audienţă, la Palatul Apostolic din Vatican, de către Sanctitatea Sa Papa Francisc. De asemenea, primul-ministru al Guvernului României va avea si o întrevedere cu E.S. Monsenior Pietro Parolin, Cardinal Secretar de Stat al Vaticanului.

Vor fi discutate relaţiile şi colaborarea dintre România şi Sfântul Scaun în susţinerea drepturilor omului, a libertăţii religioase şi combaterii discriminării creştinilor în lume şi o serie de proiecte bilaterale în domeniul educaţiei şi culturii, promovarea cooperării ecumenice prin încurajarea dialogului dintre Biserici şi susţinerea comunităţilor româneşti din diaspora.

Victor Ponta, în vizită secretă la Matteo Renzi

Victor Ponta va participa la Roma si la reuniunea Partidului Socialiştilor Europeni (PES), la care se va discuta despre alegerea noului şef al Comisiei Europene. Mandatul actual al lui Barroso ca şef al Executivului european se încheie la sfârşitul lui octombrie 2014, iar socialiştii vor să îl propună pentru această funcţie pe actualul preşedinte al Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz.

În programul lui Victor Ponta nu a fost prevăzută nicio întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia.

S.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Renzi, de ce mulţi ar vrea să eşueze

PSD Italia îl vrea pe Cristian Rizea ministru al diasporei: „Sunt onorat de această propunere”