in

Drept la replică, PNL Spania, aripa Marius Ioan: ”Mihai Petre Săbăilă poate fi considerat un impostor, disperat după funcție”

Drept la replică trimis de PNL Spania, aripa Marius Ioan (foto), după preluarea de către publicația noastră a comunicatului trimis de PNL Spania, aripa Mihai Petre Săbăilă, publicației Inforoes din Spania. Precizăm că în acest moment există o contestație la Curtea de Arbitraj și Onoare a PNL, nefiind clar care este conducerea oficială a filialei PNL din Spania. În prezent există un conflict între două grupuri din PNL Spania, conduse de Petre Săbăilă, respectiv Marius Ioan.


DREPT LA REPLICĂ

În urma articolului apărut în publicația dumneavoastră sub titlul ¨PNL Spania îi retrage sprijinul politic deputatului de diaspora, Mihai Voicu¨ în data de 08.06.2017, facem următoarele precizări:

Având în vedere că articolul conține informații nonconforme cu realitatea, față de care nu ni s-a solicitat opinia anterior publicării, pentru respectarea gradului de obiectivitate atât de necesar pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare și pentru o informare corectă și obiectivă a publicului, vă solicităm publicarea prezentului – drept la replică – Mihai Petre Săbăilă, NU este Președintele PNL Spania, iar în ceea ce îl privește pe deputatul Mihai Voicu, Biroul Permanent Local al PNL Spania NU a luat în nici un moment o astfel de decizie.

Considerăm că dacă Mihai Petre Săbăilă, își arogă calități pe care nu le are, poate fi considerat un impostor, disperat după funcție. Într-adevăr domnul Săbăilă a intenționat să candideze la șefia partidului în Spania, și-a depus candidatura, însă în ziua alegerilor nu s-a mai prezentat, contestând însă organizarea lor. Alegerile Organizației PNL Diaspora Spania organizate în 23 aprilie la hotelul Asset din Torrejon de Ardoz, au fost singurele oficiale și organizate conform Statutului și Regulamentului intern al PNL. Atunci a fost aleasă noua conducere a PNL Diaspora Spania, iar Președinte a fost ales Marius Ioan.

După acea dată, a fost depusă o contestație la Curtea de Arbitraj și Onoare a PNL, care a judecat-o pe data de 2 mai 2017, în prezența Președintelui PNL Diaspora Spania, Marius Ioan, iar acum se află în pronunțare. Din respect pentru Curtea de Arbitraj și colegii noștri din organizație, având în vedere că așteptăm încă decizia, nu am răspuns până acum atacurilor unor colegi care își arogă anumite drepturi și funcții pe care nu le dețin statutar.

Precizăm că dacă alegerile vor fi anulate, se vor organiza din nou alegeri și se revine la status quo-ul anterior, așadar Președinte al PNL Diaspora Spania va rămâne tot Marius Ioan, care deține această funcție din februarie 2016. De aceea ne exprimăm indignarea pentru autointitularea ca Președinte de către Mihai Petre Săbăilă, care prin intervențiile sale din PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL presă și Facebook aduce prejudicii grave numelui și imaginii organizației, afectând negativ munca depusă de liberalii din Spania.

În legătură cu deputatul Mihai Voicu, acesta a fost ales în Circumscripția nr. 43 Diaspora, indiferent dacă acest lucru le place sau nu anumitor colegi liberali. Așadar, deputatul Mihai Voicu beneficiază de tot sprijinul Organizației PNL Diaspora Spania și are câțiva ani la dispoziție pentru a lucra în interesul Diasporei românești.

Sperăm că după alegerile din 17 iunie, noua conducere a PNL, va sancționa corespunzător asemenea cazuri de tip Săbăilă, care aduc deservicii grave partidului și îndepărtează electoratul nostru. Considerăm că dacă Mihai Petre Săbăilă continuă să nu respecte statutul PNL, poate i-ar fi mai bine să revină la matcă, în PSD, unde a deținut funcția de Vicepreședinte PSD Diaspora și unde probabil că va fi bine primit din nou.

Vă solicităm să dați curs prezentului drept la replică și să procedați la publicarea lui în aceleași condiții în care a fost publicat articolul menționat.

Biroul de presa Madrid PNL Diaspora Spania, 09.06.2017


Scandal în cele mai puternice organizații ale PNL Diaspora: Italia reface alegerile, Spania contestă președintele

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Candidată română la Consiliul Local din Capaccio, Salento: ”Avem multe proiecte pentru imigranți”

Hamali români abuzivi, alarmă la Venezia. Cer agresiv să care bagaje și devin tot mai violenți