in

Ambasada României din Viena recunoaște că a primit indicații să contacteze informatori. ”O iniţiativă firească a autorităţilor române”

Ziarul Românesc din Anglia a scris în luna ianuarie un articol intitulat DRP racolează AGENŢI DE INFLUENŢĂ și INFORMATORI în diaspora: „Vreți să fiți comunicatorii noștri?”, în care se denunța o inițiativă secretă a DRP:

”Departamentul Românilor de Pretutindeni a început, pe ascuns, să creeze o rețea de „comunicatori reprezentativi” în diaspora. Mai mulți membri ai comunității din Marea Britanie au primit scrisori din partea Ambasadei României în care sunt anunțați că „având în vedere activitatea pe care ați desfășurat-o în anii precedenți în susținerea comunității românești și pentru promovarea imaginii de țară a României, considerăm că profilul dumneavoastră se potrivește unei astfel de misiuni.” se scria în articol.

Luând exemplul colegilor din Anglia, ziariștii de la publicația ”Jurnalul Românesc” din Austria au trimis o scrisoare ambasadei din Viena cerând informații și întrebând dacă există o inițiativă asemănătoare și pentru comunitatea românească din Austria.

”Spre surprinderea noastră, am primit ieri la redacția Jurnalului Românesc răspunsul la scrisoarea din 05 februarie 2015 prin care am solicitat să ne fie pusă la dispoziție ”lista cu cei zece cetăţeni români” cu care Ambasada ar fi semnat un contract pentru a deveni comunicatori-informatori ai misiunilor diplomatice.” scrie Ionică Armancă, redactorul șef al publicației.

Din răspunsul ambasadei, publicat pe site-ul jurnalulromanesc.at, aflăm că există o astfel de acțiune, catalogată ca fiind” o iniţiativă firească a autorităţilor române, născută din dorinţa de a identifica, în rândul comunităţii româneşti, persoane apreciate de comunitate şi disponibile spre a asigura o comunicare directă şi nemijlocită între diasporă şi statul român”, evitându-se însă nominalizarea celor care au fost racolați.

Iată mai jos răspunsul integral al Ambasadei României din Viena, cu mențiunea că ”…din nefericire nu apare un număr de înregistrare, data sau semnătura cuiva, decât a biroului de presă, încă o dovadă a faptului că se folosesc aceleași metode de obstrucționare a presei ca și pe timpul comuniștilor.” scrie Armanca.


Către redacţia ziarului „Jurnalul Românesc”
Domnului Ionică Armanca, redactor şef

În legătură cu solicitarea dumneavoastră din data de 5.02.2015, adresată ambasadorului României în Austria, prin care solicitaţi să vă fie pusă la dispoziţie „lista cu cei zece cetăţeni români” care ar fi semnat un contract cu Ambasada „pentru a deveni comunicatori/informatori ai misiunilor diplomatice româneşti din Austria” vă comunicăm următoarele:

Ambasada României la Viena nu a semnat nici un contract şi nici vreun alt fel de înţelegere cu nici un cetăţean român în scopul sugerat de dvs.

Regretăm faptul că o iniţiativă firească a autorităţilor române, născută din dorinţa de a identifica, în rândul comunităţii româneşti, persoane apreciate de comunitate şi disponibile spre a asigura o comunicare directă şi nemijlocită între diasporă şi statul român a fost percepută în mod eronat şi a generat, în mod nejustificat, interpretări distorsionate, pe alocuri chiar rău-voitoare.

Apreciem că o mai bună comunicare a sensului exact al acestei iniţiative ar fi fost de natură să conducă la o percepere şi înţelegere corectă a acesteia, evitându-se astfel aprecieri speculative, lipsite de un fundament real.

Prin urmare, considerăm că nu există nici un motiv pentru a susţine că Ambasada României la Viena ar fi îngrădit dreptul cititorilor Jurnalului Românesc la informare, cu atât mai mult cu cât nu a existat şi nu există o bază reală pentru aşa-zisele „informaţii publice” pe care le-aţi invocat.

Ne exprimăm speranţa că elementele prezentate clarifică situaţia şi elimină confuzia nedorită creată în jurul acestei teme.

Ambasada României în Austria
Biroul de presă


Din dorința de a informa și românii din Italia, vom cere detalii legate despre acest subiect și Ambasadei României la Roma.

Andi Rădiu

Ambasada României la Viena recunoaște – s-a dorit reînființarea securității în diaspora!!!

DRP racolează AGENŢI DE INFLUENŢĂ și INFORMATORI în diaspora: „Vreți să fiți comunicatorii noștri?”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O familie de români din Modena își caută dreptatea: „Dorim adevărul privind moartea mamei”

Aripa liberală ”Coman-Matache” de la Roma nu e recunoscută de conducerea PNL Italia