in

Șomaj la cote maxime în Italia, în luna octombrie 12,5% fără muncă

Numărul de șomeri din Italia a crescut cu 9,9% față de anul trecut și a ajuns la 3.189.000 de persoane. Peste un milion dintre aceștia au sub 30 de ani. Istat, institutul de statistică, subliniază că descurajații, cei care nu caută de lucru pentru că au renunțat, sunt 1,9 milioane: o cifră niciodată atinsă înainte.

Nu există niciun semn de revenire. Mai rău: criza, printre tineri, se agravează. Este verdictul Istat ce reiese din rata de șomaj care în octombrie a rămas la maxime istorice, marcând aceeași valoare din septembrie, și fiind de 12,5%: este vorba de nivelul cel mai ridicat atât de la începutul seriilor lunare, ianuarie 2004, cât și a celor trimestriale, primul trimestru din 1977.


Pe bază anuală creșterea este de 1,2 puncte. Adevărata plagă socială, însă, rămâne rata de șomaj a tinerilor (15-24 de ani) care în octombrie a urcat la 41,2%: este vorba de un nou record istoric absolut. În trimestrul al treilea s-au înregistrat un milion de șomeri cu vârsta între 18 și 29 de ani. În Italia, mai mult de un șomer din trei are mai puțin de 30 de ani.

„Stabilitatea șomajului și ocupării este coerentă cu cadrul economic. Este evident că șomajul este ridicat”, a spus ministrul Muncii, Enrico Giovannini, care privind șomajul tinerilor a subliniat că „a crescut ușor în ciuda celor 15.000 de locuri de muncă create cu stimulente„, bonusuri pentru tineri.

„Datele – a adăugat mininistrul – ar fi fost mai rele fără aceste intervenții. Este evident că refacerea economică întârzie să se reflecte pe piața muncii.”

Angajați

Față de 2012, numărul celor cu o ocupație a scăzut cu 1,8%, la 22.358.000. Numărul de șomeri, echivalentul a 3.189.000, rămâne în mod substanțial neschimbat față de luna precedentă, însă este cu 9,9% mai mare decât anul trecut (creștere de 287.000): îngrijorează numărul de descurajați, cei care nu caută de lucru deoarece consideră că nu vor găsi, care a sărit la 1.901.000 (pe bază trimestrială).

Tineri

În ce privește șomajul tinerilor, Istat subliniază că afectează 11% din populația între 15 și 24 de ani, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de luna precedentă și cu 0,6 puncte față de anul trecut.

Numărul de indivizi inactivi între 15 și 64 de ani a scăzut cu 0,2% față de luna anterioară, însă a crescut față de anul trecut cu 0,4%. Rata de inactivitate a populației active se situează la 36,4%. În rândul celor între 18 și 29 de ani, în schimb, în al treilea trimestru, rata de șomaj sare la 28% (+5,2 puncte pe bază anuală), cu un număr de șomeri care ajunge la 1.068.000 (+17,2%).

Europa

Semnale de ușoară refacere sosesc, în schimb, din zona euro, unde șomajul a fost în ușoară scădere în octombrie, pentru prima dată din februarie 2011. Rata înregistrată de Eurostat a fost de 12,1% (echivalentul a 19.298 de milioane de persoane fără loc de muncă). În septembrie era de 12,2%.

Și în Europa, însă, crește șomajul tinerilor până în 25 de ani: Eurostat înregistrează un nou record istoric de 24,4% (3,577 de milioane fără loc de muncă), cu 12 luni înainte era de 23,7%. Grecia este la 58,0% (date din august), Spania la 57,4%, Croația la 52,4%.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

80 de milioane de lei alocate de Guvern pentru finanţarea unor proiecte educaţionale în Republica Moldova

Barbara Ababio, de origine ghaneză: „Ajunge cu leghiștii, vreau să fiu eu primar”