in

Un nouă faptă îngrozitoare: Italiancă violată și ucisă de doi români

Anna Carlini, 33 de ani, a fost găsit moartă la Pescara în noaptea dintre 30 și 31 august 2017. La început s-a crezut că a fost vorba de o sinucidere. Abia acum a ieșit adevărul la iveală, după un an de anchetă: a fost violată și ucisă de doi români.

”Pe data de 30 august, sora mea, Anna, a fost la spital și a fost controlată de o doctoriță. Sora mea era cunoscută deoarece era în tratament pentru niște probleme psihiatrice, dar nimeni nu ne-a avizat despre asta. După vizită a plecat și după câteva ore a fost găsită moartă la Pescara, de nerecunoscut, acoperită cu o pătură, într-un tunel din apropierea gării. Dacă ar fi fost reținută la spital, așa cum ar fi trebuit, sau ne-ar fi chemat pe vreunul dintre noi, în loc să îi dea drumul singură, sora mea ar fi fost cu siguranță în viață la ora asta. În acea zi a plecat de la spital și s-a dus sau a fost dusă în acel tunel unde era doar degradare, mizerie, prostituție și multe altele”.

 

Această declarație este ca un strigăt de durere al Isabellei Martello, sora Annei, femeia de 33 de ani găsită fără suflare într-un tunel de lângă gara din Pescara, în noaptea dintre 30 și 31 august 2017. După mai bine de un an de cercetări și investigații s-a descoperit că femeia, despre care inițial se crezuse că a murit din cauze naturale, fusese violată și apoi ucisă de un cocktail de medicamente și alcool. Doi români sunt cercetați în acest caz, fiind învinuiți de neacordarea primului ajutor, viol și abandon de persoană cu dizabilități.

Anna era în îngrijirea surorii, Isabella, care dă vina în primul rând pe medicii de la spitalul de urgență din Pescara. ”Până zilele trecute am ales să tăcem, din respect pentru investigatori, dar azi durerea este cu atât mai mare, cu cât ceea ce am susținut mereu s-a confirmat, și anume că sora mea nu s-a sinucis, ci a fost omorâtă. Sora mea nu frecventa acele locuri, cum mulți au afirmat atunci. Nu bea alcool, dar era o persoană care suferea de probleme psihice și câteodată pleca de acasă, dar de fiecare dată se întorcea însoțită de forțe de ordine sau de vreo rudă. De data aceasta, pe 31 august, a fost găsită moartă și fusese omorâtă, nu s-a sinucis.”

Femeia a fost violată după ce și-a pierdut cunoștința, fiind incapabilă să reacționeze. Dacă cei doi români, în loc să abuzeze de ea, ar fi cheat ajutoare, s-ar fi salvat. Aceasta este teza procuraturii.

Moartea nu poate fi atribuită românilor, femeia a murit din cauza substanțelor consumate, spun procurorii.

«Au târât-o în tunel, au făcut-o să bea și apoi au violat-o – acuză Isabella – Ea nu consuma alcool și în acel tunel nu intrase până atunci.»

Monstrul din Calabria: Româncă ținută prizonieră și violată timp de 10 ani de un italian, a născut doi copii în captivitate / VIDEO

Castel Fusano, violată de 17 ori într-o baracă, doi români condamnați la câte 20 de ani de închisoare