in

Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda se căsătoreşte cu mama actriţei Alina Puşcaş

Maramureşeanul Gheorghe Turda, în vârstă de 64 de ani, este îndrăgostit mai ceva ca în adolescenţă şi este decis ca toamna aceasta să se recăsătorească. Aleasa inimii sale este Lucia, mama actriţei Alina Puşcaş.

În anii ’80, Lucia Puşcaş i-a pus inima pe jar, deşi interpretul de muzică populară era însurat. Nu a fost nimic între ei, doar o iubire platonică, dar sentimentele puternice nu s-au erodat nici măcar după mai bine de 30 de ani. „Am văzut-o pentru prima dată pe Lucia prin anii ’80-’81, la o şcoală de design, dacă ţin bine minte. Pe atunci eram însurat, dar trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit la prima vedere de ea. Sentimentul a fost reciproc, dar nu s-a întâmplat nimic între noi, am rămas la stadiul de prieteni”, a declarat Gheorghe Turda.

Flacăra s-a reaprins după 30 de ani

Gheorghe Turda şi Lucia s-au reîntâlnit astă-vară, după mai bine de 30 de ani, iar sentimentele au ieşit din nou la iveală. „M-am reîndrăgostit de ea când am văzut-o, iar la scurt timp am şi cerut-o de soţie. I-am dăruit un inel cu trei diamante, iar Lucia a acceptat din prima. Suntem foarte fericiţi şi îndrăgostiţi. În toamna acestui an ne vom căsători, la scurt timp după nunta fiicei ei, Alina. Aceasta se mărită în iunie şi trebuie să facă pasul ăsta înaintea noastră, aşa că noi o lăsăm pentru toamnă”, a mai spus artistul.

Alina Puşcaş îi spune “tati”

Lucia, viitoarea soţie a interpretului Gheorghe Turda, este mama actriţei Alina Puşcaş, cea care a interpretat-o pe Narcisa, în telenovela cu acelaşi nume de la Antena 1. Gheorghe Turda susţine că are o relaţie foarte bună cu actriţa Alina Puşcaş, fiica logodnicei sale. „Suntem foarte fericiţi că fiicele noastre se înţeleg ca nişte surori. Alina este foarte apropiată de mine, ba chiar mă strigă „tati” uneori. Ea nu a avut parte de un tată alături, căci Lucia a divorţat pe vremea când fiica ei avea doar 5 anişori”, a încheiat acesta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românul care şi-a bătut un cui în cap recidivează

Diana şi Leonard din Bucureşti: „Cum ne-am deschis un shop românesc la Londra”