in

Ai casă în România? Vei plăti un impozit în Italia!

Guvernul Monti a introdus în pachetul de măsuri incluse în legea bugetului o nouă taxă, care îi va afecta direct şi pe imigranţii români care şi-au cumpărat apartamente în patrie.

Taxa este prevăzută de modificările convenite cu guvernul şi îi priveşte, prin urmare, pe toţi proprietarii de imobile în străinătate, inclusiv pe imigranţi. Va fi echivalentul a 0,76% din valoarea imobilului, din care se va putea însă deduce eventualul impozit plătit la fisc în patrie.

Noua taxă este prevăzută în modificările pachetului de măsuri, convenite marţi 13 decembrie între comisiile de finanţe şi buget ale Camerei şi Guvernul Monti.

Se numeşte “impozit pe valoarea imobilelor situate în străinătate” şi îi va afecta toţi proprietarii rezidenţi în Italia, indiferent de uzul căruia îi este destinat imobilul.

Cum va fi calculată noua taxă? Se va lua ca referinţă costul indicat pe actul de achiziţionare sau, dacă acesta nu există, “valoarea de piaţă din locul în care este situat imobilul”.

“Dar eu deja plătesc taxe pentru acea casă”, vor obiecta mulţi, având în vedere impozitul deja plătit la fisc în ţările de origine.

Singura vagă consolare este că vor avea dreptul la o reducere din noua taxă italiană, egală cu “eventualului impozit pe locuinţă plătit în statul în care este situat imobilul”.

Cum va şti Agenţia Fiscală italiană cine are o casă în străinătate? Cercetând cu atenţie declaraţiile de venituri, unde ar trebui întotdeauna indicate acele imobile, “independent de capacitatea lor de a produce un venit”.

Mulţi contribuabili, însă, uită să menţioneze imobilele pe care le deţin în străinătate, iar experţii se întreabă dacă fiscul italian are toate instrumentele necesare pentru a-i descoperi pe cei care nu şi-au declarat proprietăţile imobiliare din ţara de origine.

Elvio Pasca

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O lecţie de patriotism

Eurostat/ Un român din doi nu a utilizat niciodată Internetul