in

Un nou studiu alarmant: bolnavii de Covid-19 pot rămâne definitiv FĂRĂ MIROS

Oamenii de ştiinţă vin cu o ipoteză şocantă. Bolnavii de Covid-19 ar putea rămâne definitiv fără simțul mirosului, ceea ce ar avea un impact devastator asupra oamenilor afectați și ar crea o problemă majoră de sănătate publică, dacă astfel de cazuri se înmulțesc.

Un nou studiu sugerează că infecția cu Covid-19 poate distruge celule importante care susțin celulele nervoase responsabile cu transmiterea mirosului către creier, scrie Gizmodo, conform Ştirilor Pro TV.

Pierderea parțială sau totală a mirosului, numită anosmie, este cauzată ocazional de mai multe feluri de infecții respiratorii, inclusiv Covid-19. Există, de altfel, dovezi că anosmia prezice cu mai mare acuratețe noul coronavirus decât celelalte simptome cunoscute, precum febra și tusea uscată.

Cum se produce anosmia?


Ultimul studiu, publicat weekend-ul trecut în Sciende Advances, este una din primele încercări de a lămuri acest aspect.

Cercetătorii au observat celulele care se aliniază în cavitatea noastră nazală, inclusiv cele din regiunea superioară a nasului, care găzduiește nervul olfactiv. Nervul olfactiv este pachetul de fibre nervoase care primesc primele informații despre mirosurile din lumea exterioară, prin intermediul receptorilor care reacționează la diverșii compuși chimici pe care îi cunoaștem ca mirosuri.

Aceste fibre trimit apoi informațiile la creier, unde sunt procesate în percepția noastră despre miros. În zona țesutului unde se află nervul olfactiv, cercetătorii au descoperit că celulele expun două proteine cheie pentru coronavirus, ACE2 și TMPRSS2. Virusul atacă receptorii prin aceste proteine ca o modalitate de a intra și infecta celulele noi.

„Descoperirile noastre indică faptul că noul coronavirus schimbă simțul mirosului la pacienți nu prin infectarea directă a neuronilor, ci prin afectarea funcției celulelor de susținere”, a declarat autorul principal al studiului, Sandeep Robert Datta, neurobiolog la Harvard Medical School.
Iar asta este o surpriză, deoarece alți viruși care provoacă anosmia, inclusiv alte forme de coronavirusuri, tind să infecteze direct celulele nervoase olfactive.

Consecințe psihologice grave

După unele estimări, de la o treime până la două treimi din persoanele cu simptome de Covid-19 prezintă anosmie. Și există rapoarte despre persoane care nu pot mirosi mult timp după ce infecția cu Covid-9 a dispărut.

Astfel, chiar dacă doar câțiva oameni care au avut Covid-19 suferă de anosmie de lungă durată, există în continuare o mulțime de supraviețuitori cu un potențial risc de a ajunge la un deficit de miros cu adevărat tragic, au remarcat autorii. “Anosmia pare un fenomen curios, dar poate fi devastator pentru acele persoane la care este persistentă”, a spus Datta. „Poate avea consecințe psihologice grave și ar putea fi o problemă majoră de sănătate publică dacă avem o populație în creștere cu această pierdere permanentă a mirosului”, concluzionează omul de știință.

https://ziarulromanesc.at/diagnosticat-cu-cancer-la-32-de-ani-un-oras-intreg-s-a-mobilizat-sa-l-ajute-sa-ajunga-la-tratament-in-viena/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Oroare la Ostia, un bărbat oferea pentru ”prestații sexuale” un copilaș de doi ani, în schimbul banilor

Marche, bătrânul de 89 de ani a intrat dezbrăcat în patul badantei românce: a încercat să o violeze în toiul nopții