in

Ministrul turismului, Maria Grapini, a găsit dezastru la oficiul de turism al României din Italia

Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, a declarat, sâmbătă, în Băile Felix, că a găsit ”jale şi dezastru” la reprezentanţele de turism ale României în străinătate, motiv pentru care ministerul ”va schimba totul”, anunță Agerpres.

”La Paris, la Viena, în Spania, Italia, e jale şi dezastru! Oamenii nu aveau habar că trebuie să promoveze ţara lor, ei de asta sunt acolo. În sfârşit, am preşedintele Autorităţii Naţionale în Turism, îi chem pe toţi, le fac o fişă a postului şi le dau termene. (…) Aici schimbăm totul şi ne deschidem spre Asia. În Japonia, de exemplu, unde oamenii sunt foarte interesaţi. (..) Noi trebuie să promovăm inteligent România, prin specificul ei…” a spus Maria Grapini, la întâlnirea cu oamenii de afaceri din staţiunile Felix şi 1 mai.

Ea a precizat că a preferat să ajungă în Bihor, la prima ediţie a festivalului dedicat celor două staţiuni balneare Felix şi 1 Mai, deşi la Cluj se semna un protocol între minister şi Asociaţia ”Cele mai frumoase sate din România”, deoarece consideră că ”turismul poate să fie o industrie”, şi mai cu seamă turismul balnear, care se practică tot timpul anului, cu condiţia să aibă legislaţia adecvată şi investitori şi, nu în ultimul rând, sprijinul administraţiilor locale, care să vină cu unele facilităţi.

”Vreau să atragem investitori din ţările non-europene. În India am găsit posibili investitori, dar trebuie să rezolvăm procedurile de vize, ca să circule mai uşor. Avem şi oameni interesaţi din Arabia Saudită. E pe agenda mea dirijarea investitorilor către zone de interes naţional.” a subliniat ministrul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Editura Rediviva din Milano prezentă la Salonul Internațional de Carte de la Torino

80.000 de copii cresc fără părinții plecați la muncă, în străinătate