Petele diplomației românești

Andi Rădiu

Își închipuie cineva că a existat în România vreun regim, guvern sau legislatură în care să nu existe ”recomandați” pentru misiunile diplomatice ale României? Își închipuie cineva că a existat vreun președinte care să trimită la misiune vreun ambasador care să nu fie pe placul său, inclusiv din punct de vedere politic? Sau vreun ministru de externe care să nu închidă ochii la angajările pe motive de ”nepotism”? Dacă există, atunci acea persoană trăiește pe altă lume.



Numirea pe bază de ”pile” a fost mereu o practică în România. E de ajuns să te uiți la echipele misiunilor diplomatice, să te apuci să scociorăști în arborele genealogic al diplomaților sau funcționarilor MAE și vei găsi imediat politicieni, persoane publice sau lucrători din ”garnizoane”. Așa a fost dintotdeauna.

Evident, asta nu ne place nouă, oamenilor simpli, fără sponsori sus-puși, și când mai aflăm de vreun „nepot” trimis la post, ne arătăm indignarea. Ideea e că acolo rămânem, la stadiul indignării. Aparatul MAE a fost mereu impenetrabil, deși de-a lungul timpului au existat nenumărate scandaluri și anchete în presă.

Teoretic, ca să ajungi să lucrezi în consulatele sau ambasadele României trebuie să ai studii superioare, să mai treci și pe la Institutul diplomatic, să ai tot felul de diplome și cursuri care să te propulseze acolo și să îți permită în primul rând să participi la puținele consursuri care au loc pentru a intra în corpul diplomatic. Cine te oprește să parcurgi drumul ăsta?

Deranjant e însă când apar șefi ai misiunilor diplomatice, fără experiență consulară și fără prea multă activitate în domeniul ăsta. În cazul ăsta e o numire pe motive de ”nepotism”, pe față. E ca și cum și s-ar spune direct că indiferent că îți convine sau nu, consul general va fi acea persoană, indiferent cât te scremi tu să cauți vreun CV. Un diplomat de carieră îți va spune însă că pentru a ajunge consul general, mai ales în țări cu comunități și probleme mari, ai nevoie de ani de experiență, după toate canoanele legate de studii, limbi străine și tot felul cursuri.

Numirile făcute pe această bază pun o pată urâtă pe imaginea diplomației românești. O pată naturală, firească, din moment ce calitatea de ”rudă” e condiția principală.

În fine, accepți situația și aștepți ca la consulatul tău să meargă bine treaba, că acolo de fapt e o echipă care are oameni cu experiență iar funcția de șef al misiunii poate că mai puțin contează în fața ghișeului cu oamenii veniți să-și rezolve problemele de documente. Vrei să fie un consulat care să îți rezolve problemele, să te ajute în caz de nevoie și să fie activă la evenimentele din comunitate. Ce mai contează că e fiica sau nepoata cuiva de la București. Până la urmă te consolezi.

Vine însă partea și mai urâtă a chestiunii numirilor de consuli generali. Presa de o anumită culoare aruncă în mediul public ideea că numirea unui consul poate schimba rezultatul unor alegeri. Și lumea chiar crede, are senzația că acel consul general, fiica sau nepoata, va măslui voturile, se va transforma într-un James Bond al partidului aflat la putere și contrar voturilor exprimate, va schimba rezultatele.

Nimic mai fals. Cine a participat în comisiile de votare din afara țării știe cum e procedura, cum se numără voturile, cu se raportează și cum se face numărătoarea invcersă. Știe că dacă nu îți iese un vot, numeri buletinele și faci rapoarte până amețești. Știe că un consul general sau ambasador nu poate modifica nimic.

E însă o altă pată pe imaginea corpului diplomatic, pentru că mulți nu înțeleg mecanismul și nu știu nimic din bucătăria consulară. E însă de astă dată o pată artificială.


Nepotism flagrant la MAE, cu cine sunt rude noii consuli de la Torino, Strasbourg și Edinburgh