Invazia romilor la Roma. Comasați în 18 tabere, condiția de viață a minorilor este dramatică

În Italia romii care încă trăiesc în tabere de barăci sunt 28.000. Este vorba de o adevărată urgență locativă. Dintre toate cazurile iese în evidență Roma, unde sunt 7 tabere de romi, numărul cel mai mare din Italia. Nu există date certe privind compoziția etnică a populației rome și cifrele privind prezențele totale în Italia corespund unor estimări care se păstrează în cadrul unui interval foarte larg cuprins între 120.000 și 180.000 de unități.

Acesta este rezultatul studiilor și muncii de monitorizare efectuate de Asociația „21 luglio” pentru elaborarea noului Raport Anual privind condiția romilor în urgență locativă din Italia, prezentat în Senat cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor care se sărbătorește în fiecare an pe 8 aprilie.

La Roma sunt 7 tabere instituționale cu 3.772 de romi în urgență locativă și 11 așezări definite ”tolerate” de instituțiile locale abilitate, în care locuiesc de la 2.200 la 2.500 de persoane.

Condiția de viață a celor circa 2.000 de minori prezenți în cele 18 zone numai pentru romi prezente în Capitală este dramatică. Roma este orașul cu cea mai mare urgență.

Cei 28.000 de romi în urgență locativă din Italia reprezintă circa 0,05% din populația italiană și sunt situați în:

– Tabere instituționale, așezări monoetnice în totalitate administrate de autoritățile publice. 149 în total prezente în 88 de localități din nordul până în sudul țării.

18.000 de persoane de origine romă trăiesc în aceste tabere, dintre aceștia 55% au mai puțin de 18 ani, 37% dețin cetățenia italiană în timp ce sunt 3.000 de romi care provin din fosta Iugoslavie și care se estimează cu sunt sub risc de apatridie. Dintre aceștia jumătate sunt minori.

– Centre de colectare numai pentru romi: în Italia sunt 3, două în nord și unul în sud.

– Așezări informale: 10.000 de unități. 90% de naționalitate română, numărul cel mai mare se află în Campania.

Condițiile de viață ale romilor care trăiesc în aceste așezări sunt în mod net sub standardele igienico-sanitare și speranța de viață în rândul acestor persoane este cu 10 ani mai mică față de media populației italiene.