in

Alte numiri fără noimă la Departamentul Românilor de Pretutindeni: ”Am dori să citim CV-ul doamnei Neacșu”

După numirea criticată de presa românească din diaspora în primăvara acestui an, “un astfel de exemplu avem la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, unde Dinu Gîndu, vicepreședinte al PNL Diaspora, a fost numit pe un post de funcționar la conducerea Direcției Diaspora, fără concurs … este un apropiat al senatorului Viorel Badea (conducătorul de-facto al Departamentului, conform surselor noastre), având astfel relațiile necesare și norocul să fie numit într-o funcție de conducere care gestionează milioane de lei…”, sezonul estival debutează la DRP cu o nouă permutare în conducerea instituției, în spiritul deja cunoscut de angajare fără concurs și cât mai ferit de opinia publică.

Nu tu anunțuri cu privire la scoaterea la concurs a funcției de director general, nu tu căutarea printre românii din diaspora a posibilelor persoane competente pentru ocuparea funcției de conducere, nu tu folosirea rețelelor sociale și a presei românești din diaspora pentru a promova oameni pregătiți, cunoscători ai problemelor din comunitățile diasporei românești, oameni care au trait ani de zile printre cei aflați departe de casă, doar politica “prin noi înșine” pentru funcțiile de conducere ale DRP.

De specificat e și faptul că până la data publicării articolului, nu există nicio listă publică cu organigrama nominală a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Acest mers pe burtă, tiptil pentru selecționarea resursei umane în funcțiile de conducere la DRP, atrage în continuare atenția milioanelor de români din diaspora.

Despre noul director general al instituției, dna. Neacșu Livia Irina (foto), nu pot spune să am vreo informație cu privire la proveniența  dintr-una din comunitățile românești pe care le avem peste graniță, iar numirea dumneaei în funcția de director de cabinet al secretarului de stat, mai întâi, apoi în funcția de director general la scurt timp este un subiect de analizat. Practic, din primăvară și până la inceputul verii, s-a produs ascensiunea tăcută, ținută departe de ochii diasporenilor, ai presei, ai membrilor PNL.

De distinsa doamna director general, îmi aduc aminte din anii anteriori, când gravita pe la Comisia Românilor de Pretutindeni din Senat, probabil fiind și angajat al Comisiei, într-o mai permanentă prezență a parlamentarului Viorel Badea, pentru cine nu știe încă, domnia sa fiind parlamentar pentru diaspora … de aproape 12 ani!

Posibil ca dl. Viorel Badea să aibă ceva în comun cu doamna Neacșu, în privința lipsei proveninței dintr-una din comunitățile românești din diaspora? Asta trebuie să lămurească dumnealor, explicând câți ani de zile au trăit în vreuna dintre comunitățile românești din afara granițelor țării.

Când scriu aceste rânduri, gândul mă duce la milioanele de românce aflate în diaspora, la generații și generații de români absolvenți de studii superioare care trăiesc astăzi în diaspora sau la româncele ori românii care s-au repatriat, după mulți ani trăiți departe de România, oameni foarte bine pregătiți, excelenți ambasadori, fără simbrie, ai țării noastre, oameni care după câte se pare, nu au reușit să cunoască, în ciuda calificărilor pe care le au, nici măcar informații cu privire la ocuparea unor asemenea posturi în cadrul departamentului care este creat, tocmai pentru românii de pretutindeni și ar trebui, din punct de vedere moral, să fie condus de românii cu experiența vieții în diaspora, români care au poate peste 10, 15, 20 de ani trăiți în afara țării, foarte buni cunoscători ai realității vieții acestor comunități românești, prin propria dumnealor experiență.

Așadar, la rugămintea multor români din diaspora, aș îndemna-o pe distinsa doamna director general din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, să explice dacă nu doamnelor, domnișoarelor și domnilor din diaspora ori cel puțin, colegelor și colegilor din filiala PNL Diaspora (pentru că doamna Neacșu a ținut să împărtășească autorităților și calitatea de “Vicepreședinte Filiala Diaspora PNL”), care este formula fericirii pentru această sarabandă a succeselor pentru numirea în funcții de conducere, ba pe la cabinetele demnitarilor, ba în vârful instituțiilor unde, potrivit voinței diasporenilor noștri, ar trebui să regăsim români cu experiența mulților ani trăiți în diaspora?

De asemenea, tot la rugămintea cetățenilor noștri din diaspora, am dori să citim CV-ul doamnei Neacșu, motiv pentru care, doresc un răspuns ca drept la replica, așa cum este civilizat și omenește posibil, direct și nu prin intermediari.

un articol de Aurelian Mihai, Deputat diaspora, Parlamentul României, 2012-2016

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă din Sicilia, amenințată de fostul iubit: „Te desfigurez cu acid, te omor!”

Replică la acuzațiile aduse conducerii DRP: Aurelian Mihai e un incompetent, dezinformează cum respiră!