in

Alessandria, a fost arestat Silviu Dima, zis Cartuș, capul unei bande care a dat 35 de lovituri în 5 luni

Era singurul membru al bandei care a terorizat proprietarii de localuri și magazine din zona Ancona, care încă nu fusese prins. Este vorba de capul bandei, Silviu Dima 33 de ani, zis Cartuș, care a organizat spargeri în sălile de videopoker, tutungerii, baruri, benzinării, firme, dar și apartamente. Membrii bandei proveneau în special din zona Galați, au fost prinși de polițiștii din Osimo, în Ancona, provincia unde banda a lovit cu predilecție (în special, între Numana, Sirolo, Osimo, Castelfidardo și Filottrano), dar și în provinciile Pesaro-Urbino, Macerata, Ascoli Piceno, Fermo și Teramo.

Acum Cartuș a fost prins la Alessandria, în Piemonte. Pe numele lui existau două mandate de captură, pentru tâlhărie, tăinuire și furt. Când au sosit carabinierii, el a încercat să scape pe fereastra casei sale, situată la etajul patru al unei clădiri.

În închisoare se găsesc deja alți patru membri ai bandei (rezidenți la Alba Adriatica, Martinsicuro și Giulianova), acuzați de cel puțin 35 de lovituri în primele cinci luni ale anului.

Banda avea același modus operandi: furau mașini pe care le foloseau ca berbeci, spărgând vitrinele localurilor pentru a intra.

Bătrân din Milano, băgat în comă de un tâlhar român. Salvini: «Delincvent scârbos, să putrezești în pușcărie în țara ta» VIDEO

Și-a omorât verișorul în Italia, apoi a fugit în Anglia: a fost capturat la Bacău

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scandalul „Ne p… pe diaspora”, o singură asociație, din Spania, cere DEMITEREA din toate funcțiile politice a Senatorului Bădălău

Explozie la o uzină chimică din Reggio Emilia, doi muncitori români răniți